Începând de astăzi deputații care vor fi prinși fumând în Parlament, vor fi amendați
În acest sens a fost creată o campanie de sensibilizare cu privire la efectele nocive ale consumului de tutun asupra sănătății. Astfel,un grup de copii, împreună cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, au lipit miercuri stickere la intrarea principală în Parlament și au îndemnat deputații să nu fumeze.
Să le spunem fumătorilor că atât în Parlament, cât și în toate spațiile publice nu se fumează. În primul rând lor își fac rău, dar și celor din jur, inclusiv copiilor”, a menționat Adrian Candu.
Din 31 mai 2016, în Republica Moldova, este interzis fumatul în toate spaţiile publice închise şi semiînchise, iar cine nu va respecta această regulă riscă amendă de la 1000 până la 3000 de lei.
Se pare că în cazul persoanelor juridice amenda va fi mai mare, aceasta ajungând chiar și până la 10 mii de lei.