Lionel Messi a stabilit un nou record
Lionel Messi, care a disputat al 112-lea său meci în tricoul echipei Argentinei, a marcat al doilea gol al întâlnirii, printr-o execuție din lovitură liberă, în minutul 32.Acesta a fost cel de-al cincilea său gol în această competiție, grație căruia l-a devansat pe fostul argentinian Gabriel Batistuta (54 goluri).
„Sunt fericit, desigur, însă acest record aparține echipei, înainte de toate, precum și coechipierilor mei, grație cărora am ajuns aici”, a declarat Messi, starul și căpitanul naționalei Argentinei.
În partida cu SUA, argentinenii au condus cu 2-0 la pauză, grație reușitelor lui Ezequel Lavezzi (min.3) și Lionel Messi (min.32). În repriza secundă a ieșit la rampă Gonzalo Higuain, atacantul echipei Napoli, care a reușit o dublă în minutele 50 și 86.