În Chișinău va apărea transport nocturn
Coordonatorul de proiect Adrian Pleșca susține că negocierile cu Întreprinderea de Stat Regia Transport Electric au durat aproape două luni. Deși reprezentanții companiei au adus argumente împotriva inițiativei, la presiunea consilierilor, întreprinderea municipală a acceptat propunerea.
„Acum suntem pe ultima sută de metri, în maxim o lună vom avea transport nocturn. Data exactă încă nu o știm.Sperăm ca în perioada 8-22 iulie să începem proiectul transportului public nocturn în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Inițial vor circula troleibuzele 22 și 24, până la ora 2.00 noptea.Prețul unei călătorii va rămîne de 2 lei, iar în cazul în care vor fi diferenţe prea mari la buget, costul va fi majorat.Problema constă în faptul că vom avea neacoperite zonele Poșta Veche, Botanica de Jos, bd. Decebal și Gara Feroviară. Noi am propus ca în acest proiect să fie antrenate și autobuze, iar dacă nu se vor găsi suficienți bani la primărie vom apela și la companiii private de maxi-taxi. Se preconizează ca troleibuzele să circule la un interval de cel puțin o jumătate de oră, iar dacă vor fi solicitate ele vor circula mai des ”, a declarat Adrian Pleșca.
Reamintim că Organizația neguvernamentală „Orașul meu” a adunat în două săptămâni 10 mii de semnături pentru cererea de a introduce în Chișinău circulația transportului public pe timp de noapte.