De Ultimă Oră

Maestrul Eugen Doga a trecut la cele veșnice. Ministerul Culturii: “A plecat să compună muzică pentru îngeri”

Republica Moldova și întreaga lume culturală sunt în doliu. Compozitorul Eugen Doga, unul dintre cei mai iubiți și respectați artiști ai neamului nostru…

Actualizat acum 12 ore

...

A fost inaugurat monumentul unui geniu al sculpturii mondiale

Elena Mudrâi

Este unul dintre principalii reprezentanți ai sculpturii figurative clasice al secolului XX. Sculptorul Idel Ianchelevici a creat o operă imensă a cărei caracteristică definitorie este umanul,omul interiorizat. Născut în Basarabia, într-o familie de evrei, artistul a reușit să culeagă laurii din zeci de țări europene.

Măiestria de care dădea dovadă atunci când crea figurine din lut i-au adus titlu de ambasador cultural al Israelului în lume. Oraşul Valon La Louviѐre şi suburbia Parisului Maisons-Laffitte găzduiesc muzee care îi poartă numele artistului. Muzeele de artă din Bucureşti şi Galaţi îi expun lucrările, iar creaţiile sale monumentale sunt cunoscute în toate colţurile lumii. 

Primele opere a lui Ianchelevici au fost realizate atunci când acesta se afla ca recrut la Galaţi. Artistul a sculptat busturile a 14 voievozi români. Mai târziu, acesta a studiat artele frumoase în Belgia și a devenit faimos datorită operei “Apelul”. Alte opere de marcă semnate de Idel Ianchelevici sunt „Verbul”, „Deținutul politic, „Le Plongeur”. Artistul s-a stins din viaţă la vârsta de 76 de ani, în Franţa.

“Idel Ianchelevici s-a întors acasă, după o peligrinare foarte lungă. Și-a construit o reputație internațională, cea pe care o întoarce astăzi așa cum se cuvine urbei, care i-a dat naștere”, a spus Marius Lazurca, ambasadorul României în Republica Moldova.

 Bustul lui Idel Ianchelevici a fost creat de un tânăr artist din Leova. Este vorba despre Anton Vlas, cel care i-a admirat lucrările ani la rând. Prin această operă de artă, bustul lui Idel Ianchelevici,  Anton Vlas spune că a făcut și el un pas mare în cariera sa de sculptor.

“Schița practic a fost realizată într-un timp foarte scurt, în trei zile. A urmat modelul din lut efectuat într-un timp record,  într-o săptămână și apoi a treia etapă, turnarea în bronz. Un sculptor să realizeze bustul unui alt sculptor asta este cea mai mare bucurie” , a menționat Anton Vlas.

 Construirea bustului a fost posbiliă datorită Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, dar și cu ajutorul primăriei din Leova, care a donat fonduri  pentru postament și amenajarea zonei parcului.

 În memoria sculptorului Idel Iancehelevici a fost denumită și o stradă din orașul Leova.