(FOTO) Zeci de studenţi au venit în parcul Ştefan cel Mare în căutare de oportunităţi şi studii în România
Şi dacă pentru absolvenţi vara aceasta este una tensionată şi decisivă pentru viitorul lor, ce şansă mai bună de informare în legătură cu univesităţile de peste Prut pot avea, dacă nu la Târgul Universitățior din România.
La târg au participat voluntari ai asociațiilor de basarabeni din România studenți din principalele centre universitare românești din circa 15 orașe. Nici noi nu am putut sta deoparte, aşacă am venit să vedem care sunt cele mai solicitate universităţi de către absolvenţii noştri, dar şi care sunt opiniile studenţilor care deja învaţă acolo.
O studentă basarabeancă care învaţă acolo, ne-a spus:
Pentru că nu am facut studiile într-o universitate din Chişinău, nu pot să fac o comparaţie, însă din cele povestite de altcineva, pot spune că este o diferenţă mare, începând de la profesori, şi terminând cu condiţiile de la cămin.
Membrii organizațiilor studențești basarabene a oferit informații utile, sugestii sau chiar alternative pentru studii de calitate, success și reușită. Astfel, tinerii au aflat ce înseamnă să fii student în România de la cei care deja studiază sau chiar au decis să-și dezvolte cariera profesională în orașul în care și-au făcut studiile universitare.
Vlad Gîra, președintele Asociației studenților basarabeni din Constanța, a declarat:
Voluntarii din cadrul organizațiilor membre FAB România vor nuanța atât avantajele, cât și dezavantajele sistemului românesc. Experiențele personale sunt deseori povești motivaționale de succes și reușită, or, absolvenții admiși la studii în România sunt exemple fericite ale școlii din Republica Moldova, iar cei interesați cu siguranță vor pleca informați și nerăbdători sä înceapă o nouă etapă din viața lor
Comisia de selecţie din România, pentru candidații la instituțiile de învățământ superior, se va afla la Chişinău în următoarea perioadă:
- 22-26 iulie, la sediul Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”;
- Bălţi, în perioada 18-20 iulie – la sediul Universităţii „Alecu Russo”
- Cahul, în perioada 28-30 iulie, la sediul Liceului Teoretic „Ion Creangă”.
Reamintim faptul că Târgul Universităților din România, va avea loc şi mâine la Chişinău pe Aleea Clasicilor din Parcul „Ștefan cel Mare”.
De asemenea, acest târg va avea loc:
- 17 iulie la Bălți lângă Teatrul Național „Vasile Alecsandri”
- 18 iulie la Cahul la Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu”
Pentru anul de studii 2016-2017, România oferă 1 570 de burse pentru învăţământul liceal, 3 190 de burse – studii universitare, 700 de burse de master, 25 burse la rezidențiat şi 125 burse pentru doctorat.
Foto: Alexandru Gribincea