...

Republica Moldova şi România au semnat un acord privind dezvoltarea şi promovarea produselor turistice

Elena Mudrâi

 Acordul semnat prevede dezvoltarea relaţiilor de colaborare în domeniul turismului şi a relaţiilor de afaceri dintre membrii asociaţiilor. Semnarea acestui acord a avut loc în cadrul unui forum la care au participat mai multe agenţii de turism.

Potrivit ofiţerului de program al USAID, Geeta Raj, dezvoltarea unor produse turistice calitative va permite Republicii Moldova să devină mai competitivă ca destinaţie turistică.

Directorul Agenţiei Turismului a Republicii Moldova, Stanislav Rusu, afirmă că numărul turiştilor străini care aleg țara noastră drept destinaţie este în continuă creştere. În prezent, scopul principal al agenţiilor turistice este ca ţara să devină cât mai atractivă pentru turiști.

„Avem peste 300 de rezervaţii naturale, mai mult de o mie de monumente arheologice, avem şase fortăreţe, un imens patrimoniu cultural ce merită să se regăsească în lista de interese a turiştilor străini. Cetăţenii noştri încă nu conştientizează ce patrimoniu şi tezaur avem în republică”, a declarat Stanislav Rusu.

Vicepreşedintele Asociaţiei române din domeniul turismului, Nicu Apostol, a  îndemnat agenţiile de turism să acorde o atenţie sporită dezvoltării traseelor şi itinerarelor autohtone.

„Este unul din puţinele domenii ce vă poate ajuta atât în dezvoltarea economică, cât şi în menţinerea şi păstrarea valorilor şi culturii autentice. Totodată, este una din puţinele ocazii de a întoarce în ţară locuitorii care au plecat”, a specificat Nicu Apostol.

La forum au participat 80 de reprezentanţi ai turismului din ţară. Evenimentul a fost organizat cu suportul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova, în cooperare cu Agenţia Austriacă de Dezvoltare.