Judecătorii au obligații noi
Legea prevede că orice magistrat ar putea fi supus unui test de integritate, de care sunt responsabile CNA și SIS. Demararea testelor se va face în funcție de riscurile de corupție identificate.
Testorii vor demara procedura de verificare numai după ce vor deține o autorizare din partea instanței de judecată. Termenul primar în care un judecător sau un procuror va fi testat este de 6 luni, iar dacă testorii vor avea nevoie de timp suplimentar, termenul poate fi prelungit cu maxim încă 6 luni. Aceștia au voie să înregistreze video sau audio judecătorul sau procurorul, simulând o situație inventată. După caz, testorilor li se va propune cadouri, anumite privilegii, avantaje.
Rezultatele testului pot fi catalogate drept pozitive, negative sau neconcludente. CNA și SIS vor elibera ulterior, în baza acestor teste, caziere de integritate, acestea urmând să fie obligatorii la angajarea într-o funcție publică. Astfel, la angajare, un judecător trebuie să fie sigur că în cazierul său nu sunt rezultate negative ale testărilor pentru ultimii 5 ani.
Totodată, a fost modificată și Legea privind secretul de stat. Astfel, organizarea, finanţarea şi asigurarea tehnico-materială, formele, tactica, metodele, mijloacele activităților de desfăşurare a testării integrităţii profesionale, cu excepţia datelor din raportul privind rezultatele evaluării vor constitui secret de stat.