Banca Mondială va susține dezvoltarea turismului moldovenesc
În baza proiectelor ce au tangență cu sectorul turismului, Banca Mondială a alocat fonduri pentru reforma sectorului agricol, aviației civile și pentru punerea în aplicare a unui proiect în domeniul ecoturismului, care să se axeze pe cooperarea între cele două maluri ale Nistrului.
Directorul Agenţiei Turismului a abordat aspectele privind necesitatea dezvoltării turismului în Republica Moldova, menționând importanţa susținerii acestui sector atât la nivel internațional, cât și intern.
De asemenea, el s-a pronunţat pentru modificarea modalității de evidență statistică a numărului de turiști care vizitează țara, deoarece în prezent sunt luate în calcul doar datele statistice privind turismul organizat, fiind exclus turismul individual.
„Acest lucru diminuează esențial rolul turismului în PIB, date reflectate și în rapoartele internaționale”, consideră Stanislav Rusu.
Acesta a venit cu inițiativa creării unui parteneriat durabil cu reprezentanța Băncii Mondiale în vederea obținerii unei asistențe pentru dezvoltarea, valorificarea și promovarea potențialului turistic al țării.