A murit preşedintele uzbek Islam Karimov în urma unui accident vascular cerebral

A murit preşedintele uzbek Islam Karimov în urma unui accident vascular cerebral

Daria Capațîna

Karimov, dur criticat de Occident şi ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului din cauza regimului său autoritarist, a condus Uzbekistanul din 1989, mai întâi ca lider al Partidului Comunist, iar apoi ca preşedinte al republicii, după declararea independenţei în 1991.

El nu a desemnat un succesor, iar unii analişti apreciază că o tranziţie la putere ar urma să fie decisă în spatele uşilor închise, de un mic grup de oficiali de rang înalt şi membri ai familiei sale.

În cazul în care acest grup nu va reuşi să ajungă la un compromis, o confruntare la scenă deschisă ar putea să destabilizeze această ţară cu 32 de milioane de locuitori, care a devenit o ţintă a jihadiştilor.

news.ro