Interviu în EXCLUSIVITATE cu Elena Ețcu, designerul anului 2015

În acest interviu vă propunem să descoperiți cum filele din istoria Elenei Ețcu se împletesc armonios cu daruirea de sine.

• De unde își ia izvorul dragostea dumneavoastră pentru designul vestimentar?
• Îmi plăcea să cos de mică și cred că aceasta s-a transmis genetic de la bunicuța mea, ea a fost una dintre croitoresele de lux din Chișinăul anilor 30. Mama îmi povestea că, atunci când aveam un an, stăteam în pătuc, eram suspicios de cuminte și imitam, cu o cojiță de floarea soarelui, procesul de brodare. Din totdeauna am avut, nici nu mai știu câte mașini de cusut, de împletit în casă și   eu dacă nu împleteam, coseam; dacă nu coseam, împleteam. Practic toată garderoba mea de fată mare era făcută de mâinile mele și era originală, mereu eram îmbrăcată în ceva nou și interesant.

• Ce alte pasiuni ați mai îmbrățișat?
• Cât timp am fost elevă, mi-au plăcut foarte mult plantele și obișnuiam să stau cu tata în grădină și să le îngrijesc. Tatăl meu era de specialitate matematician-fizician, dar hobby-ul lui era grădinăritul, altoitul, noi îi ziceam Miciurin. Îi plăcea mult natura și mie îmi plăcea să stau pe lângă tata. La școală am fost președinta cercului ”Tinerii Naturaliști”, și am participat la olimpiade în ”Scânteia Leninistă”, pe atunci ”Tinerimea Moldovei”, la olimpiadele ecologice televizate și la orice era legat de natură, eu eram prima.  Pe urmă strângeam plante medicinale și mi-au dat de la raion îndreptare-”целевое направление”, în cele din urmă m-am dus la facultatea de biochimie, căci acolo m-a trimis țara, statul. M-am dus și am făcut biochimie 5 ani de zile. După ce am finalizat studiile de doctorat, am inițiat un proiect, care trebuia să fie finanțat de Ambasada Americii. Era un proiect foarte mare și de folos pentru țara noastră, ce presupunea crearea unui laborator de testare a fructelor și legumelor, înainte ca acestea să nimerească în magazine. Din păcate noi nu avem așa ceva nici până în ziua de azi, și de regulă, în magazine, se vând fructe cu un preț foarte mare, calitatea cărora lasă de dorit, pentru că, stând în frigidere ele degradează și au o valoare vitaminică și caloric nulă.

• V-a încercat sentimentul nostalgiei față de mediul academic?
• În momentul în care nu am avut susținere de la șefii mei de la Academia de Științe, unde era și încă mai este o atmosferă birocratică, eu m-am decepționat și mi-am zis să merg să fac ce-mi place. După ce am trecut toate etapele ierarhice în domeniul biochimiei: facultatea, doctoratul, Bursa UNESCO, Bursa de la Centrul Mondial de Cercetare, după ce am ajuns la nivelul la care mă simțeam împlinită, am hotărât să fac un atelier-laborator de creație și cercetare. Am început activitatea dată ca un hobby și mă gîndeam să angajez câteva persoane pe care să le ghidez. Când am plecat de la  Academia de Științe, i-am spus șefului meu de laborator că îmi iau un concediu de un an și apoi mă reîntorc, la care el mi-a spus: ”Nu mai vii tu înapoi, te știu eu pe tine, când te apuci de ceva, te dedici cu trup și suflet!”. Mă bucură faptual că, în domeniul designului, am reușit să fac ceea ce-mă atrage și mă bucur că activitatea mea le place multor persoane, care deja poartă ie cu mândrie. Sunt sigură că aici mi-a fost mult mai mare contribuția, pentru că  produsele mele sunt cunoscute într-o țară întreagă, și nu numai în țara noastră, dar și departe peste hotarele acesteia. Ceea ce făceam eu în mediul științific, era, poate, pentru un cerc mai restrâns, dar aici am un auditoriu mai mare. 

• Și cum ajunge un biochimist, designer?
• Cred că datorită genelor moștenite. De la tatăl meu am moștenit dragostea față de natură, pe care mai departe am dezvoltat-o prin intermediul studiilor de doctorat în biochimie. De la bunica, de pe linia maternă, am moștenit dragostea de a crea ceva frumos. Bunicii de pe linia maternă își au originile la Cetatea Albă. Bunica a fost unul dintre designerii de până la război și a avut un salon de modă, iar bunicul a fost un frizer de lux, de calitate și era proprietarul uneia dintre frizeriile de prestigiu din oraș. Erau 4 frați, și toți aveau frizerii în diferite orașe: unul la Constanța, unul la Timișoara, unul la Iași și bunelul la Chișinău. Când acesta a venit la Chișinău, a venit în unitatea militară, unde s-a scăpat cu vorba că știe să tundă și l-au pus să tundă toți soldații, apoi toți ofițerii, până când i-au făcut o sală-frizerie. Ca să nu-i fie urât, a spus că prietena lui știe a coase. Șefii i-au dat liber câteva zile și a plecat la Cetatea Albă și-a adus-o pe bunica cu tot cu mașina de cusut, în unitatea militară. Respectiv le-au fost create condiții de lucru: bunica repara hainele din unitate, mai prefăcea unde trebuia, mai repara, mai cârpea, iar bunelul se ocupa cu tunsorile. Când au venit rușii, familia buneilor a fost distrusă, averea confiscată, copiii împrăștiați prin lume: sora mamei și mama s-au refugiat la Pitești și au făcut un liceu de fete într-o pădure pitorească din Câmpulung.

• Cum s-au cunoscut părinții dumneavoastră?
• După război, mama a revenit în țară. Tatăl meu este fecior de țărani înstăriți din Călărași și s-au cunoscut când își făceau studiile la facultate. Tatăl era director de școală în satul natal, iar mama, având un bagaj foarte bogat de studii știa la perfecție franceza, chimia și geografia, biologia și… pe toate le știa, era un specialist universal pentru sat, și preda în aceeași școală. Părinții mei au fost oameni foarte cuminți, onești, niciodată nu au bătut copiii, nu au pus note de 2. Tatăl meu mai punea note de 2, căci era învățător de matematică și fizică și era mai dur un pic, dar mămica era foarte moale, dulce și la lecțiile ei nimeni nu ridica vocea, pentru că ea vorbea încet și făcea multe lucruri interesante: ducea ”jurnalul timpului” împreună cu elevii, și paralel cu ”jurnalul timpului” mai aveau și o rubrică dedicată evenimentelor. Mama îmi povestea ca elevii nu păstrau agendele în așa măsură în care păstrau caietele despre evidența timpului. Mă mândresc cu parinții mei și eu cred ca ei tot se mândresc cu mine de acolo de sus. Mă străduiesc să fac lucruri frumoase, să bucur ochiul omului și totodată, cu frumusețea să aducem și educație,  pentru că un om care este imbrăcat în haină naționala, într-o haină care păstrează tradiția, nu poate să-și permită să vorbească cuvinte indecente, nu poate să-și permită să  facă lucruri urâte, pentru că el este echipat pentru o anumită misiune, să zicem așa.

• Revenind la activitatea dumneavoastră de designer, cum v-ați inițiat în acest domeniu?
• Nu am finalizat o facultate de design, dar am făcut multe cursuri în acest domeniu. În 2006 am lansat compania SRL „Tradiţii Noi”, am făcut o structură economică unde angajez oameni care au studii în domeniu sau care sunt dotați și le place lumea designului. Pentru persoanele care nu au studii, dar doresc să învețe avem cursuri interne. Majoritatea dintre aceștia au răspuns chemării vocației și postul de muncă dat le este o a doua sursă de venit. La moment, printre cei 50 de meșteri, care lucrează cu un salariu întreg sau cu jumătate, se enumeră: mame casnice, personae cu handicap, surori medicale, chiar și directori de școală, mulți din cei cărora lucrul manual le este o vocație. 

• Care este gama de produse pe care o puneți la dispoziția clientului?
• Oferim o gamă de produse pentru toate vârstele și pentru toate gusturile. Nu ne limităm la costumul popular românesc, am făcut și costume rusești, ucrainești, bulgărești, găgăuzești, tătărești, țigănești. Confecționăm și rochii de cununie. Prețul variază în funcție de buzunarul clientului, iar calitatea rămâne definitorie pentru produsele noastre. Anul acesta, cea mai scumpă ie pe care am făcut-o a costat 7000 de lei. Cea mai îndelungată lucrare, anul curent, a durat aproximativ 3 luni. Dacă producem un costum, sunt mai multe piese de realizat și atunci se multiplică durata procesului de lucru până la jumătate de an. Lucrăm cu cele mai calitative stofe și ațe, și în felul acesta, suntem siguri că haina creată nu-și va pierde culorile.

• În cadrul procesului de lucru din atelier, astăzi, când totul este computerizat, cum se echilibrează munca manuală cu cea automată a mașinilor?
• Marea parte a lucrului o facem manual, dar avem și mașini specializate. Utilizăm mașina tehnică, care este adaptată la broderia tehnică și care manevrează acul, dar specialistul mânuiește cercul și creează ornamentul în conformitate cu desenul. Acest tip de mașină nu este unul automat la care ai pus programa și ea brodeza singură, iar tu bei ceaiul. Cu ajutorul mașinii tehnice putem, tot timpul, să modificăm desenele, lucru imposibil pentru mașinile automate, unde programul dictează. Este un lucru minuțios.

• Unde poate cumpărătorul să găsească produsele atelierului dumneavoastră?
• Persoanele interesate pot accesa magazinul online ”WWW.ETNOPERA.COM” și pot vizita  sediul nostru din Chișinău, str. Grenoble 179. Articolele pe care le producem le expunem la diverse expoziții, facem prezentări de modă, festivaluri, lansăm noi colecții. Avem o bază de mărfuri în secția de producere, unde clientului îi este foarte comod să vină, pentru că aici se poate inspira de la un anumit model, iar noi facem toate modelările, ajustările necesare. Stocurile pe care le avem în magazinele partenerilor noștri sunt mici și de aceea lucrăm mai mult individual. Executăm doar câte o unitate de fiecare model, nu facem colecții mari, pentru că țara este mică și oamenii se întâlnesc des la diferite evenimente și se cunosc între ei. Am creat foarte multe costume. Când mă uit în arhiva noastră de fotografii îmi reamintesc istoria fiecărui articol vestimentar și conștientizez cât sunt de multe, deși o mare parte dintre ele nici nu au fost fotografiate.

• Care este sursa inspirației dumneavoastră ?
• Îmi place mult ceea ce fac, îmi place să inventez ceva nou. Câteodată întâmpinăm greutăți, ca toată lumea, dar bucuria cea mai mare e zâmbetul clientului. Este un lucru de creație și nu pot să-mi permit să fac costume identice, doar în cazul în care cos pentru un ansamblu și trebuie să fie toți în același costum, dar dacă este vorba de clienți diferiți, atunci ei trebuie să se diferențieze, pentru că sunt personalități diferite.

• Cum reușiți să oglindiți personalitatea cumpărătorului prin haina pe care i-o coaseți, să găsiți ornamentele și culorile potrivite pentru persoanele potrivite?
• Discuția dintre mine și client începe cu întrebarea ”Cine ești?”, fiind că haina vorbește, de multe ori, spunând mai multe decât persoana. Apoi analizăm cu ce ocazie ar dori acesta să o poarte, ca să înțeleg care ar fi mesajul ei. În cele din urmă încerc să creez o armonie dintre om și haina pe care o va purta, încerc să adaptez articolele vestimentare la personalitatea beneficiarului: dacă este vorba de artiști mă gândesc la repertoriu; dacă este vorba de mire și mireasă, mă gândesc la mesaj, la structura compoziției, la culori; dacă este haina de cununie trebuie sa fie ceva legat de biserică, de continuitatea vieții.

• Și dacă totuți haina vorbește, cum îi putem percepe mesajul?
• Aici este o teorie întreagă. Există haine geometrizate și haine cu ornamente florale, această trăsătură depinde de zona geografică: nordului îi sunt caracteristice ornamentele florale, iar celor din centru și de la sud le plac mai mult hainele geometrizate. O distincție o putem face și la nivelul culorilor: regiunii de centru îi sunt specifice roșul, negrul, iar cele de sud galbenul, portocaliul, culorile aprinse, cele ale soarelui. Cel puțin 30 % din compoziția hainelor mirelui și miresii trebuie să fie culoarea albastru, culoarea cerului, a divinului, a purității, poate să fie prezent și puțin verde. Important este ca aceste culori să fie pale, cu cât vârsta omului ”merge”, cu atît și culorile devin mai intense, mai ”coapte”.

• Care este combustibilul generatorului dumneavoastră de idei?
• În primul rând am scopul de a îndeplini dorințele părinților mei, pentru că ei au fost oameni culți și mama mea a visat necontenit ca lumea să se ducă la biserică în costum popular. De baștină, ea vine de la Cetatea Albă, și îmi povestea că în copilaria ei, când oamenii plecau la biserică, duminica sau de sărbători, purtau costumul popular. La Cernăuți această tradiție nu s-a interupt, dar la noi, a fost o perioadă, când însăși biserica a fost interzisă.Acum, mă straduiesc să readuc, picătură cu picătură, dorința în inimile oamenilor de a purta ie. Astfel am început să promovez portul popular la botez. Un botez în stil tradițional reprezintă, pentru oricine, întoarcerea la origini, așa că, prin 2008 le-am recomandat prietenilor mei, ca ei, copilul și invitații, să poarte la botez haine populare. Fusese o ceremonie departe de casă și aveau emoții duble. Prietenii mi-au povestit care a fost reacția nașilor de cununie, aceștia din urmă ”trăgeau copilul în toate părțile” numai ca să facă o poză cu el, fapt care mi-a trezit lacrimi de bucurie. Eu cred că acel copil care a fost botezat în cămașă națională, o va admira peste ani și-și va aminti că aceasta este haine în care a fost încreștinat și s-a născut la o viaţă spirituală nouă. Acestea sunt niște momente destul de sensibile și, totodată, moral-spirituale pentru oameni. O altă idee a fost ca mirii să poarte straie tradiționale la cununie, nuntă. Este un moment pozitiv, după părerea mea, că această tendință este pe larg preluată. Tinerii trebuie să aibă în garderoba lor hainele populare, care de fapt ne definesc ca națiune. Vreau cât mai multă lume să meargă la cununie, nunți în haine naționale sau etno stilizate, să se simtă bine. În felul acesta nu vom uita cine suntem, de unde venim, unde trăim și vom ști unde trebuie să ajungem. Aceste trăiri naționale le vom avea în sânge și le vom păstra de la tată la fiu, de la mamă la fiică.

• Printre clienții dumneavoastră fideli, ce personalități se enumeră?
• Unele colecții sunt făcute nominal și practic vândute imediat. Cel mai des lucrăm cu personalități, cărora le facem ținutele și pe care acestea le prezintă pe podium (de ex. Alina Chivu, Mariana Mihăilă, Angela Chelaru, Galina Rotaru, Valentina Furdui, Svetlana Moldovanu,  Zina Bivol, Diana Ciugureanu, Igor Podgoreanu, Liliana Prado, Irina Condrea, Vera Isac, Ludmila Varsan, Ludmila Sandu….). Aceste personalități au publicul lor, au cercul lor de admiratori și atunci când ele poartă ținute create de noi, efectul lor se dublează. Aceste două momente se intercalează frumos, pentru că persoanele date au ceva în comun cu ținutele lor, astfel ele transmit emoții, trăiri interioare și o varietate de expresii. Din câte știu eu chiar și Саакашвили poartă cămașă confecționată de noi, și Mihai Ghimpu, Andrei Porubin,  Serghei Cătărău, Victor Dănuță, Nata Albot, Ana Mardari, Liliana Palihovici … La moment nu-mi mai amintesc dar la sigur foarte, foarte multă lume bună…

• Care sunt problemele reactualizării costumului popular ?
• Vin dintr-un mediu de cercetare științifică și tot ceea ce fac are un fundament bine docmentat și vreau ca, în măsura posibilităților, acolo unde depistăm greșeli, să le corectăm, iar dacă putem să ne aducem și noi contribuția. Nu vreau să permit să se repete greșelile pe care le-au făcut niște bătrâni mai puțin știutori de carte sau de tradiții, pe care le-au văzut,  le-a plăcut și au făcut, dar care, din punct de vedere științific al etnografiei, sunt niște greșeli. Noi ne consultăm cu etnografii, vedem cum ar fi fost corect, ca, într-un final, să promovăm ceea ce este autentic. Mă străduiesc, unde este momentul, locul, timpul și posiblitate, să facem cercetări pe teren. În acest context, vin multe colective care nu au un costum local, nu au niște ornamente pentru localitatea lor și noi începem să colaborăm cu etnografii, să vedem cam ce li s-ar potrivi, ce simboluri i-ar caracteriza, ce-am putea să creăm și facem niște compoziții anume prentru dânșii. De aceea costumele pe care eu le creez, se deosebesc categoric de la ansamblu la ansamblu, dar dacă sunt din aceeași zonă și au ornamente comune, pentru a evita repetările complete, schimbăm culorile, forma. Timp de 10 ani am cusut haine tradiționale pentru un șirag foarte mare de ansambluri, parteneri, prieteni. De exemplu, ansamblul de la Casa de Cultură din Ungheni, chiar dacă sunt un pic mai departe, membrii acestui vin, cu mare plăcere, să fie în calitate de modele la diverse evenimente.

• Vă mai amințiți cine a fost primul dumneavoastră client?
• Grădinița unde a învățat copilul meu a fost ”primul meu client”, pentru că am început cu hainele măști pentru revelion, hainele pentru Moș Crăciun și Alba-ca-Zapada. Apoi am făcut costume populare tot la grădiniță, haine-măști la școli, am început să colaborăm cu liceul unde a studiat băiatul meu, cu primării, palate. Acum dacă aș pune stegulețe pe hartă, ar fi toată Moldova împânzită de costume populare pe care le-am creat, dar dacă ar fi vorba de harta mondială, atunci avem costume țigănești, rusești și românești chiar și în Australia. În străinătate avem practic peste tot costume produse de fabricuța noastră: și în Republica Sud-Africană, și în Canada, Brazilia, SUA, Rusia, Polonia, Italia, Franța, Spania. În Italia diaspora noastră este activă și lucrăm intens cu această țară. Basarabenii din România

• Având ca punct de reper experiența dumneavoastră în domeniul etnofolclorului, ce sfaturi le-ați da cititorilor acestui interviu?
• I-aș sfătui să atragă atenția la tot ce e sacru, să-și iubească și să-și respecte părinții, pentru că de la părinți începe patria, să iubească tot ce este legat de țara noastră: tricolor, port popular, limbă. Aș dori ca în domeniul lor profesional, fiecare persoană să se gândească cu ce ar putea contribui la fortificarea și promovarea țării, numelui lui, pentru că atunci când îți spui numele, spui de unde ești. Eu cred că dacă fiecare și-ar aduce contribuția, țara noastră ar reveni la patria-mamă, la toate valorile și vor fi cu toții împliniți.

Galerie FOTO: