sursa

(REPORTAJ) Republica Moldova – LIDER în topul migraţiei

Corina Bezer

Plecarea în masă peste hotare a cetățenilor Republicii Moldova a început în 1998 şi a continuat cu o intensitate sporită până în prezent, fiind condiţionată de o combinaţie dintre factorii economici şi o serie de alte şocuri interne şi externe. Ca şi în cazul altor state din fosta URSS şi din Europa de Est, tranziţia, care a avut drept obiectiv stabilizarea macro-economică, liberalizarea, privatizarea şi restructurarea economiei, s-a transformat într-o criză economică severă şi de durată, manifestându-se prin reduceri drastice ale PIB, rate înalte ale şomajului, inflaţie şi dezindustrializare. 

În linii generale, migranţii pe termen lung provin din diverse categorii sociale şi sunt de origine atât din mediul rural (75%), cât şi din cel urban (25%). Migraţia din Moldova este direcţionată în special către două regiuni: Uniunea Europeană (UE, cele mai importante destinaţii fiind Italia, Spania şi Portugalia) şi Comunitatea Statelor Independente (CSI, cu Moscova şi St. Petersburg ca destinaţii prioritare în Federația Rusă, şi Ucraina în proporţii mai mici). Migranţii moldoveni aleg Rusia datorită pieţii muncii extinse, liberei circulaţii, costurilor reduse pentru migraţie şi a proximităţii socio-culturale.

Întotdeauna plecam doar pentru trei luni,după care mă întorceam înapoi, dar la un moment dat mi-am dat seama că e prea dificil pentru o familie tânără şi am decis cu soţia să ne stabilim definitiv acolo. La început îmi era greu, dar după un timp totul e revenit la normal. Acum nu am niciun dubiu că am luat cea mai bună decizie în viaţa noastră, pvesteşte familia Cojcari, stabilită în Rusia deja de patru ani. 

Potrivit raportului preliminar al recensământului, în Moldova sunt înregistrate aproape un milion 260 de mii de locuinţe, iar 17 la sută sunt părăsite. Cele mai frecvente sunt raioanele din nordul ţării, în special Donduşeni şi Soroca. 

O altă dovadă a migraţiei este Nadejda Osipov, care a plecat în Italia din cauza sărăciei. Pentru aceasta şi-a sacrificat familia, deoarece în scurt timp după plecare, soţii au divorţat şi ea a decis să rămână definitiv. Ea spune că ezită să revină în Moldova, pentru că ar fi coruptă şi nu ar avea un loc de muncă stabil. 

Dificultăţile economice mă mâncau de pe picioare. Asta a fost şi cauza plecării. Acum am fiica lângă mine şi ea îmi ocupă mai tot timpul. Nu regret deloc ce s-a întâmplat, deoarece aici este cea mai nouă viaţă, spune femeia, care are  12 ani plecaţi.

Lideri la capitolul case fără stăpân sunt localităţile Pelinia din raionul Drochia, Cuconeştii Vechi din raionul Edineţ, Chetrişul Nou din Făleşti, Frumuşica Nouă şi Ţâra, din raionul Floreşti, Stălineşti din Ocniţa, Dărcăuţii Noi din Soroca şi satul Duduleşti din Găgăuzia. Conform barometrului demografic al CCD, în prezent, statistica oficială nu oferă date fiabile cu privire la numărul populației, ceea ce distorsionează situația demografică a țării în ansamblu, inclusiv prognozele demografice.

Autor: Alina Frunza