Termoelectrica cere majorarea tarifului pentru căldură în Chișinău. Astfel, noul tarif ar putea fi 2564 de lei/Gcal, cu 740 de lei mai mult, decât în pr…
Actualizat acum 4 ore
Curtea a reținut că, prin Hotărârile nr. 571 și 572 din 18 noiembrie 2016, Comisia Electorală Centrală a aprobat procesul-verbal privind totalizarea rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016 și, respectiv, raportul cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie 2016.
În rezultatul centralizării voturilor, Comisia Electorală Centrală a constatat că cel mai mare număr de voturi în al doilea tur de scrutin a fost înregistrat de concurentul electoral Igor Dodon, motiv pentru care acesta a fost declarat ales în calitate de Președinte al Republicii Moldova.
În ziua de 13 noiembrie 2016, la birourile electorale din afara țării au fost depuse contestații privind neexercitarea dreptului de vot din partea a 1434 de cetățeni în mod individual, iar 2597 de semnături au fost depuse în sesizările colective.
În cadrul şedinţei publice a Curţii din 13 decembrie 2016, concurentul electoral Maia Sandu a depus o contestație privind anularea alegerilor desfășurate în al doilea tur de scrutin. În motivarea acesteia, au fost invocate următoarele pretinse încălcări electorale:
a) suprimarea dreptului la vot al cetățenilor domiciliați peste hotarele țării, prin lipsa buletinelor de vot și organizarea deficitară a procesului de votare de către autoritățile publice;
b) transportarea organizată și coruperea alegătorilor cu domiciliul în stânga Nistrului;
c) implicarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe din Moldova în campania electorală;
d) votarea multiplă;
e) distribuirea de către reprezentanții contracandidatului electoral Igor Dodon a materialelor cu caracter defăimător;
f) favorizarea de către instituțiile mass-media a contracandidatului electoral.
Curtea menționează că, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. e) din Constituție și 111 din Codul electoral, având la bază materialele prezentate de Comisia Electorală Centrală, hotărârile definitive ale instanțelor judecătorești și contestația depusă la Curtea Constituțională, va examina dacă scrutinul electoral s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile constituţionale şi cu principiile universale pentru alegeri democratice și va evalua dacă încălcările constatate au influențat rezultatul final al acestuia.
Adițional, Curtea va lua în considerare concluziile observatorilor naționali și internaționali, și anume:
– rapoartele Misiunii de observare a alegerilor, organizată de Asociația obștească „Promo-LEX”;
– raportul Asociației obștești „Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova” (IDOM) privind exercitarea dreptului de vot al persoanelor cu dizabilităţi;
– constatările şi concluziile preliminare ale Misiunii Internaționale de Observare a Alegerilor, formată din observatorii Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/BIDDO), a Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE), a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) și a Parlamentului European (PE);
– concluziile Misiunii de monitorizare a alegerilor „Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor” (ENEMO).
Curtea a reținut că, în temeiul articolului 115 din Codul electoral, în cazul în care ar constata că, în procesul alegerilor şi/sau la numărarea voturilor, au fost comise încălcări ale prezentului cod care au influenţat rezultatele alegerilor, alegerile ar putea fi declarate nule.
Curtea a reamintit că în jurisprudența sa a menționat că în cursul unei campanii electorale sunt posibile anumite neregularităţi, dar valabilitatea alegerilor depinde de dimensiunile şi de amploarea acestora constatate de autorităţile statului (Hotărârea nr. 29 din 9 decembrie 2014 privind confirmarea rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul Republicii Moldova din 30 noiembrie 2014 și validarea mandatelor deputaților aleși).
În acelaşi context, Curtea a reiterat condiţiile în care poate avea loc invalidarea scrutinului:
1) anularea alegerilor poate să intervină numai în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă;
2) nu orice fraudă din procesul electoral este echivalentă cu fraudarea alegerilor, ci numai frauda care este de natură să influențeze rezultatele alegerilor;
3) cererea de anulare a alegerilor trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază.
Toate aceste condiţii urmează a fi întrunite cumulativ.
Curtea a reținut că, potrivit prevederilor legale, organele electorale dispun de competenţă, în special, cu privire la asigurarea dreptului la vot al cetăţenilor, modul de întocmire a listelor electorale, înregistrarea concurenţilor electorali, asigurarea egalităţii tuturor concurenţilor electorali, monitorizarea adecvată a respectării regulilor de desfăşurare a campaniei electorale şi a rezultatelor scrutinului. În acelaşi timp, monitorizarea modului de reflectare a alegerilor de către radiodifuzori, prin asigurarea principiilor de echitate, responsabilitate, echilibru şi imparţialitate, ţine de competenţa Consiliului Coordonator al Audiovizualului, iar contestaţiile ce vizează mijloacele de informare în masă scrise se examinează de către instanţa de judecată.
Deciziile organelor electorale şi ale altor organe cu competenţe în materie pot fi contestate în instanţele de judecată în procedura contenciosului administrativ. Respectiv, legalitatea actelor emise de aceste organe şi/sau omisiunile pot fi supuse controlului judecătoresc la solicitarea părţilor interesate.
În acelaşi timp, Curtea a reamintit că orice hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în privinţa legalităţii actelor emise de aceste autorităţi dispune de puterea lucrului judecat şi implică respectul pentru principiul res judicata. Astfel, Curtea nu poate să se pronunţe asupra temeiniciei probelor administrate în procesele judiciare, care au avut ca obiect examinarea legalităţii actelor organelor electorale. A proceda altfel ar însemna substituirea de către Curtea Constituţională a autorităţilor statului, a căror competenţă este stabilită prin lege.
Instanţa de contencios constituţional dispune de competenţa de a anula alegerile în cazul constatării de către instanțele de drept comun a unor încălcări, comise în timpul alegerilor, care au fost de natură să influenţeze rezultatele alegerilor.
În acest context, Curtea a observat că atât autoritățile electorale, cât și instanțele de judecată au respins un număr mare de contestații ca fiind în afara competenței lor.
În special, Curtea a observat că, în ziua de 13 noiembrie 2016, la birourile electorale din afara țării au fost depuse sesizări, contestații, solicitări privind exercitarea dreptului de vot din partea a 1434 de cetățeni în mod individual, iar 2597 de semnături au fost depuse în sesizările colective. Comisia Electorală Centrală, în loc să soluționeze chestiunea privind constatarea/lipsa încălcării, şi-a declinat în mod eronat competenţa, menţionând că autoritatea competentă de a se expune asupra legalității procesului de organizare a scrutinului prezidențial este Curtea Constituțională, care urmează să aprecieze consecințele celor invocate asupra totalizării rezultatelor votării.
Pe de altă parte, Curtea a menţionat că, pentru a evalua impactul asupra rezultatului scrutinului urmează să opereze cu încălcări certe, constatate de către autorități.
În mod similar, fiind sesizate de către concurentul electoral Maia Sandu în vederea constatării încălcărilor electorale, instanțele de judecată au încetat procesul, inițial prin încheierea din 25 noiembrie 2016 a Curții de Apel Chișinău, soluție menținută prin Decizia din 30 noiembrie 2016 a Curții Supreme de Justiție. În motivarea soluțiilor pronunțate, atât Curtea de Apel Chișinău, cât și Curtea Supremă de Justiție au menționat că, potrivit art. 67 alin. (3) din Codul electoral contestaţiile depuse la instanţele de judecată în ziua alegerilor se examinează în aceeaşi zi. Potrivit instanțelor de drept comun, Codul electoral nu prevede expres că după ziua alegerilor Parlamentului şi Preşedintelui Republicii Moldova instanțele de judecată sunt competente să examineze contestaţiile persoanelor cu drept de vot sau a concurenţilor electorali.
În viziunea instanțelor de drept comun, verificarea legalităţii alegerilor Parlamentului şi Preşedintelui Republicii Moldova este competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale în cadrul procedurii de confirmare a rezultatelor alegerilor şi de validare a mandatelor, iar instanţa de contencios administrativ nu este competentă de a se pronunţa în privinţa aspectelor de ilegalitate a alegerilor din 30 octombrie 2016 şi 13 noiembrie 2016, invocate de Maia Sandu în cererea depusă la 21 noiembrie 2016.
Curtea a reţinut că acest fapt denotă înțelegerea deficitară de către actorii interesați a procesului de soluţionare a disputelor electorale. Această constatare este confirmată și de concluziile observatorilor internaționali.
Mai mult, neexaminarea de către autoritățile competente a contestațiilor electorale a pus Curtea Constituțională în imposibilitatea de a le lua în considerare, or, în conformitate cu articolul 4 alin. (3) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale, Curtea Constituţională examinează în exclusivitate chestiuni de drept, nu circumstanţe de fapt. Curtea Constituțională nu deține instrumentarul procesual necesar pentru administrarea probelor, pentru audierea martorilor etc. Aceste posibilităţi legale există doar în instanțele de drept comun. Din prevederile legale în vigoare, rezultă explicit că toate contestaţiile privind încălcările electorale urmează a fi soluţionate exclusiv de către instanţele de judecată, acestea nefiind de competenţa Curţii Constituţionale.
În acest context, Curtea a reamintit că o normă trebuie interpretată în sensul în care permite aplicarea ei, şi nu în sensul în care se exclude aplicarea ei. Curtea a subliniat că domeniul său de competenţă este stabilit de Constituţie şi Legea cu privire la Curtea Constituţională, şi nu poate fi modificat prin jurisprudenţa instanţelor de drept comun.
Prin urmare, regulile inerente unui atare exerciţiu, în lipsa unor reglementări exprese, urmează a fi deduse tot din textul legii, prin aplicarea principiului „efectului util minim”.
În acest sens, atât organele electorale, cât și instanțele de judecată, urmau nu să-și decline competența, ci să examineze încălcările semnalate în ziua alegerilor. Or, dacă sunt competente să examineze încălcările electorale din cadrul campaniei electorale, a fortiori ele sunt competente să examineze încălcările din ziua votării. Anume această categorie de încălcări pot să se dovedească deosebit de pertinente în procesul de confirmare/infirmare a rezultatului scrutinului.
Pentru motivele enunțate, Curtea a reţinut că, datorită aplicării deficitare a legislaţiei de către instanţele de drept comun, actorii electorali au fost, în fapt, lipsiţi de un control judiciar eficient, iar Curtea Constituţională a fost pusă în imposibilitatea de a opera cu acte de constatare a încălcărilor. Prin urmare, Curtea a adoptat o Adresă Parlamentului (1), în vederea clarificării legislației în partea ce ține de examinarea contestațiilor privind organizarea și desfășurarea alegerilor. În particular, Curtea a recomandat Parlamentului reglementarea separată şi explicită a procedurilor de examinare a contestațiilor pentru diversele tipuri de scrutine electorale. În aceeaşi ordine de idei, Curtea a solicitat Parlamentului să reglementeze diferențiat procedurile de examinare a contestațiilor în eventualitatea existenței a două tururi de scrutin, inclusiv a contestațiilor formulate în ziua alegerilor.
a) Suprimarea dreptului la vot al cetățenilor domiciliați peste hotarele țării, prin lipsa buletinelor de vot și organizarea deficitară a procesului de votare de către autoritățile publice
Curtea a reținut că dreptul la vot este un drept relativ, și nu absolut. Prin urmare, exercițiul dreptului de vot poate fi supus unor limitări implicite, statele având o marjă largă de discreție în acest domeniu. Astfel, exercitarea dreptului de a vota urmează a fi exercitat în condițiile legii.
Curtea a reamintit că, în jurisprudența sa, a subliniat că Parlamentul, fiind organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului, prin competenţa exclusivă atribuită de Constituţie, reglementează prin lege organică sistemul electoral.
Curtea a reținut că egalitatea votului nu presupune obligativitatea exercitării acestuia în condiții identice atât în țară, cât și peste hotare, or, cetățenii din țară și din afara ei se află în situații juridice diferite.
În același sens, Convenția Europeană nu garantează un drept al cetățenilor unui stat parte la aceasta de a vota peste hotare. De asemenea, Codul bunelor practici în materie electorală din 2002 al Comisiei de la Veneţia stabileşte că reşedinţa poate condiţiona exercitarea dreptului de vot. În acelaşi timp, Codul bunelor practici stabileşte că dreptul de a alege şi de a fi ales poate fi acordat cetăţenilor care domiciliază în afara ţării.
Astfel, potrivit jurisprudenţei Curții Europene, necesitatea îndeplinirii cerinței de reședință sau durată a reședinței pentru deținerea sau exercitarea dreptului de vot nu este, în principiu, o restricție arbitrară a dreptului de vot și, prin urmare, nu este incompatibilă cu articolul 3 din Protocolul nr. 1 (decizia Doyle v. Marea Britanie, din 6 februarie 2007).
În viziunea Curții Europene, o restricție a dreptului de vot în baza criteriului reședinței poate fi justificată pentru mai multe rațiuni:
– în primul rând, prezumția că cetățenii nerezidenți sunt mai puțin legați, direct și continuu, de problemele cotidiene ale țării și au mai puțin cunoștință despre acestea;
– în al doilea rând, candidații la alegeri nu pot prezenta atât de ușor chestiunile privitoare la alegeri cetățenilor care trăiesc în străinătate, care vor avea, de asemenea, mai puțină influență asupra selecției candidaților sau la elaborarea programelor;
– în al treilea rând, legătura strânsă dintre dreptul de vot în cadrul alegerilor și faptul de a fi vizat în mod direct de actele organelor politice astfel alese și,
– în al patrulea rând, o asemenea restricție se explică și prin preocuparea legitimă a legiuitorului de a limita influența în alegeri a cetățenilor care trăiesc în străinătate în privința problemelor fundamentale ale țării, care afectează în special pe cei care trăiesc în țară (a se vedea, mutatis mutandis, hotărârea Sitaropoulos și Giakoumopoulos v. Grecia, din 15 martie 2012, § 69).
Curtea a reținut că legislația Republicii Moldova permite votarea în străinătate. În același timp, aceasta nu se poate desfășura în orice condiții, ci cu respectarea prevederilor legale.
În cauza de față, contestatara a invocat, în esență, faptul că cetățenii Republicii Moldova aflați în străinătate au fost împiedicați să își exercite dreptul de vot și că numărul de secții de vot și buletinele de vot distribuite la secțiile de votare din afara țării au fost, de fapt, insuficiente, ceea ce conduce la concluzia că votarea a avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului de Președinte.
– Numărul redus al secțiilor de votare organizate în străinătate
Referitor la susținerea privind existența unui număr de 500 000 de cetățeni aflați în străinătate care nu au putut vota din cauza numărului redus al secțiilor de votare organizate în străinătate, Curtea a reținut că, potrivit art.29/1 alin.(5) din Codul electoral, „Particularităţile organizării şi funcţionării birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate se reglementează de Comisia Electorală Centrală, în coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, iar cheltuielile aferente organizării şi funcţionării acestor birouri se suportă din bugetul alocat pentru alegeri/referendum. Pentru secţiile de votare constituite peste hotare, cheltuielile se estimează în prealabil de către Guvern şi Comisia Electorală Centrală, iar în cazul când nu sunt prevăzute în bugetul alocat pentru alegeri/referendum, mijloacele financiare se alocă din Fondul de rezervă al Guvernului”.
Pentru îndeplinirea acestei obligații legale, Guvernul a emis Hotărârea Guvernului nr. 1080 din 26 septembrie 2016 cu privire la organizarea secţiilor de votare din străinătate, publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.337, din 27 septembrie 2016, prin care a fost aprobată constituirea a 100 de secții de votare din străinătate pentru organizarea și desfășurarea alegerii Președintelui Republicii Moldova în anul 2016, cu 5 mai mult decât la scrutinul precedent. Exemplificativ, Curtea a reținut că au fost organizate 25 de astfel de secții în Italia, 11 în România, 8 în Federația Rusă, 7 în SUA, 6 în Franța, 4 în Portugalia.
Curtea a reamintit că, în Decizia nr. 11 din 18 noiembrie 2014 de inadmisibilitate a sesizării pentru controlul constituţionalităţii Hotărârii Guvernului nr. 872 din 20 octombrie 2014 cu privire la organizarea secţiilor de votare din străinătate, Curtea a statuat că stabilirea numărului secţiilor de votare în străinătate este o problemă care ţine de atribuţia autorităţilor competente în organizarea alegerilor, acestea fiind mai bine plasate pentru aprecierea posibilităţilor şi necesităţilor practice de organizare a votului în străinătate.
Curtea a reținut că, potrivit pct.16 din Regulamentul privind înregistrarea prealabilă, aprobat prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.2547 din 21 mai 2014, perioada de înregistrare prealabilă a cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot care în ziua alegerilor se vor afla în străinătate a început la 10 mai 2016 și a durat până la 19 septembrie 2016 (peste 4 luni).
Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, până la data de 20 septembrie 2016 s-au înregistrat în prealabil 3570 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate, care şi-au exprimat dorinţa de a participa la alegeri. Aceste date au fost transmise Guvernului, precum și cele privind numărul alegătorilor care au votat în străinătate la scrutinul parlamentar din 30 noiembrie 2014 (total 73.311).
Ținând cont de numărul și localitățile în care au fost organizate secții de votare, rezultă că acestea au fost organizate pentru alegătorii care se află în străinătate la data alegerilor atât pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova, cât și în alte localități decât cele în care își au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare, în conformitate cu art.29/1 alin. (2) și (3) din Codul electoral, ceea ce denotă depunerea unor diligențe suplimentare de către autoritățile publice.
Curtea a reținut că concurentul electoral Maia Sandu nu a contestat nici Hotărârea Guvernului, nici Hotărârea CEC privind organizarea secțiilor de votare peste hotare, motiv pentru care această pretenție este tardivă. Mai mult, dna Maia Sandu nu a contestat rezultatele turul întâi de scrutin, care s-a desfăşurat în aceleaşi condiţii ca şi al doilea tur.
Având în vedere cele expuse anterior, Curtea a constatat că nu ține nici de rolul, nici de competența Curții Constituționale de a aprecia dacă trebuiau organizate un număr mai mic sau mai mare de secții de votare, dacă acestea trebuiau să aibă o altă dispersie teritorială sau dacă trebuiau luate și alte măsuri organizatorice. Această competență și apreciere revine Guvernului, prin Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Curtea Constituțională având competența numai de a constata dacă prin modul de organizare a fost sau nu atinsă substanța dreptului de vot sau a celui de a fi ales, aspect care nu se constată în prezenta cauză.
Totuși, având în vedere faptul că un număr mare de cetățeni aflați peste hotare nu au reușit să voteze, Curtea a adoptat o Adresă Parlamentului (2), în vederea modificării mecanismului de votare în străinătate, precum și a introducerii unor criterii suplimentare în vederea calculării numărului și a distribuirii geografice a secțiilor de votare peste hotare.
– Numărul redus al buletinelor de vot
Cu privire la criticile referitoare la numărul redus al buletinelor de vot aflate la dispoziția secțiilor de votare din străinătate, Curtea a reținut că, potrivit art.29 alin.(2) din Codul electoral, „Secţiile de votare […] vor cuprinde cel puţin 30 şi cel mult 3000 de alegători.”. În mod similar, potrivit articolului 49 alin. (3) din Codul electoral, “Birourilor electorale ale secţiilor de votare constituite în afara Republicii Moldova Comisia Electorală Centrală le expediază buletinele de vot […], pornind de la numărul estimativ de alegători stabilit în baza informaţiei prezentate de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi a celei acumulate de Comisia Electorală Centrală, dar nu mai mult de 3000 de buletine de vot pentru fiecare secţie de votare.”
Raportând prevederile legale anterior menționate la situația de fapt învederată de către contestatară în privința procesului de votare desfășurat în străinătate, Curtea a reținut următoarele.
Din datele prezentate de Comisia Electorală Centrală, Curtea a reținut că au fost distribuite 270.350 de buletine de vot în primul tur și 288.850 de buletine de vot în secțiile aflate în străinătate (ceea ce constituie de peste patru ori mai multe buletine decât numărul voturilor exprimate la scrutinul precedent, din 2014).
În aceste condiții, Curtea a observat că numărul acestor buletine de vot, deși la o primă vedere pare relativ mic în raport cu numărul secțiilor de votare, în realitate, stabilirea acestuia ține cont de estimările Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, estimări care, prin definiție, au în vedere date statistice bazate pe situația existentă în cadrul ciclurilor electorale anterioare.
Spre exemplu, în acest sens, Curtea a observat că la alegerile desfășurate în primul tur de scrutin la data de 30 octombrie 2016 pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova s-au prezentat la vot în secțiile de votare din străinătate 67.205 de cetățeni, iar la cel de-al doilea tur de scrutin din 13 noiembrie 2016 un număr de 138.720 de cetățeni. Mai mult, Curtea a observat că împărțirea buletinelor de vot la secțiile de votare nu este una realizată în cote egale, ci în funcție de aprecierea ministerului, acesta ținând cont, astfel cum s-a arătat mai sus, de situația existentă în cadrul ciclurilor electorale anterioare (73.311 de voturi exprimate peste hotare la scrutinul parlamentar din 30 noiembrie 2014). Astfel, pentru 95 secții de votare din cele 100, organizate în străinătate, a fost tipărit numărul maxim de buletine de 3000 exemplare pentru o secție, în conformitate cu prevederile articolului 49 alin. (3) din Codul electoral. În total, pentru primul tur de scrutin CEC a tipărit 270.350 buletine de vot destinate votului în străinătate, iar pentru turul doi CEC a majorat tirajul până la 288.850 buletine.
Potrivit informaţiei CEC, în 13 secţii de votare din cele 100 deschise în străinătate s-au epuizat buletinele de vot până la închiderea regulamentară a secţiilor de votare.
Din Raportul CEC rezultă că, în ziua de 13 noiembrie 2016, la birourile electorale din afara țării au fost depuse contestații privind încălcarea exercitării dreptului de vot din partea a 1434 de cetățeni în mod individual, şi 2597 de semnături au fost depuse în sesizările colective. Din acelaşi Raport rezultă că aceste contestații nu au fost soluționate de organele electorale, care și-au declinat competența. Curtea a reţinut că, în mod surprinzător, omisiunea CEC de a examina aceste contestaţii a fost contestată în instanţele de judecată doar de 133 persoane.
Curtea a reţinut că, deşi CEC nu a soluţionat aceste contestaţii, în Raportul său, CEC a menţionat:
„Curtea Constituțională […] urmează să aprecieze consecințele celor invocate asupra totalizării rezultatelor votării”.
Din această formulare, rezultă explicit faptul că CEC admite că aceşti cetăţeni nu au putut să voteze. Prin urmare, Curtea a pornit de la prezumţia că cei 4031 de cetăţeni, care au depus contestaţii individuale şi colective în ziua alegerilor (inclusiv cei 133 de cetăţeni care s-au adresat în instanţa de judecată), nu au putut să-şi exercite dreptul la vot şi a evaluat impactul imposibilităţii acestor cetăţeni de a vota asupra rezultatului final al scrutinului prezidenţial.
Ținând cont de faptul că cele mai multe contestații au fost depuse de cetățenii Republicii Moldova aflați în Republica Italiană, Curtea a reținut că în acest stat au fost deschise 25 secţii de votare. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală, fiecare secţie de votare a primit câte 3000 buletine de vot (per total – 75.000 de buletine), iar la votare au participat 51.738 de alegători. Astfel, nici cele 75.000 de buletine alocate nu au fost valorificate pe deplin în secţiile de votare deschise în Republica Italiană (nici măcar în secţii amplasate în aceeaşi localitate).
În același context, Curtea a reținut că, potrivit autorităților, cel puțin în două dintre țările în care s-au epuizat buletinele de vot, Canada și Republica Federală Germania, constituirea secțiilor de votare este permisă, potrivit legislației naționale a statelor respective, doar pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare.
Curtea a reținut că, în Germania au fost deschise două secții de votare, la Berlin și Frankfurt, unde Republica Moldova are ambasadă și consulat, atât cât maximum permite legislația germană.
În Canada, deși există doar ambasada în Ottawa, secții de votare au mai fost deschise la Montreal și Toronto, atât cât maximum permite legislația canadiană.
Așadar, Curtea a conchis că nu există indicii obiective că autoritățile publice s-au îndepărtat de la obligația de a acționa cu bună-credință, astfel cum este stabilit în articolul 56 din Constituție.
În fine, Curtea a mai reținut că susținerile contestatarei în privința voturilor celor “500.000 de cetățeni aflați în străinătate” au în vedere elemente ce țin de calculul probabilităților, fără a exista elemente certe care să indice împiedicarea exprimării sau denaturarea voinței electorale a acestora. De altfel, cererea de anulare a alegerilor trebuie însoțită de dovezile pe care se întemeiază, frauda electorală neputând fi stabilită doar prin diverse informații din mass-media, deducții, calcule probabilistice bazate pe simple aprecieri ale autorului cererii.
Având în vedere diferența de 67.488 de voturi între cei doi concurenți electorali în al doilea tur de scrutin, cele 4031 de voturi care nu au putut fi exprimate în secțiile din afara țării, chiar și în eventualitatea în care ar fi fost constatate de către autoritățile electorale sau cele judiciare, nu sunt de natură să influențeze rezultatul final al alegerilor, cu atât mai mult că eventuala opțiune electorală a cetățenilor care nu și-au putut exercita dreptul la vot nu poate, în abstract, fi atribuită în exclusivitate unui singur candidat în defavoarea altuia.
Totuși, având în vedere faptul că un număr mare de cetățeni aflați peste hotare nu au reușit să voteze, Curtea a adoptat o Adresă Parlamentului (3), în vederea modificării mecanismului de votare în străinătate, precum și a introducerii unor criterii suplimentare în vederea calculării numărului și a distribuirii geografice a buletinelor de vot peste hotare, inclusiv asigurarea secţiile de votare de peste hotare cu o cantitate de rezervă de buletine de vot.
b) Transportarea organizată și pretinsa corupere a alegătorilor cu domiciliul în stânga Nistrului
Curtea a reținut că transportarea organizată în sine nu este o încălcare electorală, decât dacă se dovedește că au fost exercitate presiuni necuvenite pentru a influența opțiunea electorală. De altfel, transportarea organizată a fost atestată și în diasporă, fără ca aceasta să implice acuzații de “turism electoral”.
De asemenea, Curtea a reținut că, pentru a asigura exercitarea dreptului de vot al cetăţenilor Republicii Moldova domiciliați în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, în municipiul Bender şi în unele localităţi ale raionului Căuşeni, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităţilor constituționale ale Republicii Moldova, la alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016, Comisia Electorală Centrală, prin hotărârea nr. 330 din 4 octombrie 2016, a stabilit organizarea a 30 de secţii de votare pentru această categorie de cetăţeni, cu 4 mai mult față de cele 26 de secții de votare din scrutinul parlamentar din 30 noiembrie 2014.
Potrivit Raportului CEC, la primul tur de scrutin prezidențial din 30 octombrie 2016 au votat 6964 de cetățeni domiciliați în teritoriile ocupate și la al doilea tur au votat 16.728 cetățeni. Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală la solicitarea Curții, la scrutinul parlamentar din 30 noiembrie 2014 au votat 9261 de cetățeni domiciliați în teritoriile ocupate, ceea ce denotă un interes relativ stabil din partea acestora pentru exercițiile electorale desfășurate de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, cunoscut fiind faptul că scrutinele prezidențiale suscită, de regulă, o rată de participare mai înaltă decât cele parlamentare.
Analizând argumentele prezentate, Curtea a constatat că niciunul dintre acestea nu este de natură să conducă la concluzia fraudării alegerilor.
Astfel, existenţa unui număr mare de alegători care s-au prezentat la vot la secţiile speciale, precum şi disproporţia între procentele obţinute de cei doi candidaţi în aceste secții, comparativ cu alte secții de pe teritoriul naţional, nu sunt de natură să determine, în sine, o astfel de concluzie. De altfel, chiar și în secții de votare din străinătate sau de pe teritoriul național, se atestă diferențe similare (pentru exemplificare: România, Rusia, Italia etc.). În esenţă, aceste diferenţe reflectă opţiunea politică a alegătorilor, iar nu nelegalitatea votului exprimat de aceştia.
Curtea a reiterat că nu îşi poate fundamenta concluziile pe supoziţii, presupuneri sau deducţii. O asemenea verificare, care nu se fundamentează pe concluziile unei autorităţi publice având competenţe stabilite de lege în administrarea şi verificarea datelor în cauză, pune Curtea Constituțională în imposibilitatea de a le lua în considerare. A decide altfel ar însemna substituirea de către Curtea Constituţională a autorităţilor statului, a căror competenţă este stabilită prin lege. În acest sens, Capitolul 12 din Codul electoral reglementează examinarea contestațiilor și răspunderea pentru încălcarea legislației electorale, inclusiv în ceea ce priveşte autorităţile competente. De altfel, în cazurile în care sunt semnalate ilegalităţi urmează a fi sesizate autorităţile publice în vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de lege.
Potrivit organelor de drept responsabile, interpelate de Curte, nu au fost înregistrate sesizări sau investigații privind influențarea necuvenită a opțiunii electorale a cetățenilor din stânga Nistrului care au votat în secțiile speciale. La rândul său, nici concurentul electoral nu a prezentat Curţii nici o probă concludentă ce ar indica asupra unor elemente de fraudă electorală.
În acest sens, Curtea a constatat că împrejurările semnalate nu sunt de natură să ducă la anularea alegerilor, întrucât nu demonstrează o fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului. Or, având în vedere diferența de 67.488 de voturi între cei doi concurenți electorali în al doilea tur de scrutin, cele 16.728 voturi, chiar și în eventualitatea vicierii votului, nu au fost de natură să influențeze rezultatul final al alegerilor.
În același timp, Curtea a reținut că corupția electorală este o formă a corupției politice, în care liderii politici folosesc beneficiile obținute abuziv pentru a influența alegerile.
Coruperea alegătorilor constituie oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite drepturile sale electorale într-un anumit mod în cadrul alegerilor. În acest sens, art. 38 alin. (7) din Codul electoral stabilește că concurenților electorali li se interzice să propună alegătorilor bani, cadouri, să distribuie fără plată bunuri materiale, inclusiv din ajutoarele umanitare sau din alte acțiuni de binefacere. Pe de altă parte, Curtea a constatat lipsa incriminării în Codul penal a coruperii alegătorilor în cadrul alegerilor prezidențiale, similar incriminării oferirii sau dării de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite drepturile sale electorale într-un anumit mod în cadrul alegerilor parlamentare, locale ori în cadrul referendumului (art. 181/1). Pentru acest motiv, Curtea a adoptat o Adresă (4) pentru a semnala Parlamentului necesitatea eliminării acestei lacune legislative.
c) Implicarea reprezentanților Bisericii Ortodoxe din Moldova în campania electorală
Potrivit contestatarei, contrar prevederilor legale, mai mulţi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova au intervenit abuziv în procesul de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova îndemnând enoriaşii, prin chemări ameninţătoare, prin informaţii defăimătoare şi care nu corespund adevărului, să voteze pentru contracandidatul său.
În sprijinul alegațiilor sale, contestatara a invocat următoarele fapte:
– declaraţia din 27 octombrie 2016 a cet. Cantarean Nicolae (Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove Vladimir);
– conferinţa de presă organizată de 4 reprezentanţi ai Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldove, instigaţi de cet. Mihăescu Nicolae (episcop Markel);
– instigarea călugărului Nicolae de la Mănăstirea Japca;
– afișarea în public a contracandidatului în compania reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe din Moldova sau în incinta lăcaşurilor de cult.
Curtea a reținut că nici una din aceste pretenții nu au făcut obiectul contestației în instanțele de judecată până la ziua scrutinului prezidenţial.
Cu toate acestea, Curtea a ținut să sublinieze că, potrivit art. 31 alin. (4) din Constituție, cultele religioase sunt autonome și separate de stat.
În jurisprudența sa, Curtea a menţionat că păstrarea atitudinii neutre faţă de religie a fost instituită ca principiu de la fondarea statului Republica Moldova. În particular, s-a evitat preluarea unei religii de stat şi a fost interzisă orice ideologie oficială a statului. Astfel, s-a optat pentru consacrarea neutralităţii religioase şi promovarea pluralismului ca principii constituţionale. Acest fapt denotă că principiul laicităţii constituie parte a identităţii constituţionale a Republicii Moldova (HCC nr.13 din 13 mai 2016).
Curtea a reținut că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 125 din 11 mai 2007 privind libertatea de conştiinţă, de gândire şi de religie:
„Cultele religioase şi părţile lor componente se vor abţine de la exprimarea sau manifestarea publică a preferinţelor lor politice sau favorizarea vreunui partid politic ori a vreunei organizaţii social-politice.”
De asemenea, art.38 alin. (3) din Codul electoral interzice finanţarea ori susţinerea materială sub orice formă, directă şi/sau indirectă, a activităţii partidelor politice, a campaniilor electorale/ concurenţilor electorali de către organizațiile religioase.
Curtea a acceptat argumentele contestatarei privind implicarea agresivă în cadrul alegerilor prezidențiale a reprezentanților Mitropoliei Moldovei, care au utilizat un limbaj extremist, xenofob, homofob și sexist în adresa unui concurent electoral, aceste fapte fiind de notorietate publică şi confirmate de rapoartele observatorilor naționali și internaționali.
Curtea a reținut că un asemenea comportament este contrar prevederilor Constituției.
În acest context, Curtea a reținut că efectuarea agitaţiei electorale şi/sau susţinerea financiară sau materială a concurenţilor electorali, desfăşurarea de acţiuni prin care se încalcă Constituţia Republicii Moldova, constituie temeiuri pentru suspendarea activităţii cultelor religioase şi a părţilor lor componente (Articolul 24 din Legea privind libertatea de conștiință). Activitatea cultelor religioase şi a părţilor lor componente poate fi suspendată pe cale judiciară, pe o perioadă de până la un an. În cazul în care cultele religioase sau părţile lor componente desfăşoară acţiuni grave, activitatea acestora poate fi încetată pe cale judiciară. Ministerul Justiţiei are dreptul de a acţiona în instanţa de judecată cultele religioase sau părţile lor componente înregistrate pentru suspendarea sau încetarea activităţii acestora dacă prezintă dovezi concludente privind existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute de lege.
Curtea a constatat că toate autorităţile statului responsabile de procesul electoral şi activitatea cultelor religioase nu şi-au onorat obligaţia pozitivă de a împiedica şi sancţiona implicarea cultelor religioase în procesul electoral. Din aceste considerente, Curtea a emis o Adresă Parlamentului (5) în vederea instituirii unor mecanisme sancționatorii prompte și imediate, inclusiv în ordine penală, pentru orice tentativă de implicare a cultelor religioase în campaniile electorale.
d) Votarea multiplă
Potrivit contestatarei, au fost constatate 8 cazuri în care anumiţi cetăţeni au votat multiplu sau în locul altor persoane.
Potrivit CEC, prin intermediul sistemului electronic au fost depistate câteva tentative de a vota în locul altei persoane, nu însă şi votarea de către aceleaşi persoane de mai multe ori. În fiecare caz, au fost sesizate organele de drept, cazurile au fost documentate şi pornită urmărirea penală, în baza articolelor 181 şi 182 din Codul penal. Astfel, nu a fost înregistrat nici un caz de votare multiplă, ci cazuri izolate de tentativă de a vota în locul altei persoane. De fiecare dată CEC a depistat şi a stopat aceste ilegalități prin utilizarea sistemului său electronic.
Prin urmare, în ceea ce priveşte suspiciunea referitoare la existenţa unor cazuri de vot multiplu, Curtea a reţinut că probatoriul depus nu confirmă astfel de situaţii.
Astfel, alegaţiile referitoare la fraudarea alegerilor prin votul multiplu nu se fundamentează pe dovezi în sensul prevederilor legale.
e) Distribuirea de către reprezentanții contracandidatului electoral Igor Dodon a materialelor cu caracter defăimător
Potrivit contestatarei, la 28 octombrie 2016 simpatizanţii săi din teritoriu au semnalat distribuirea prin satele şi oraşele ţării a pliantelor cu conţinut denigrator.
În absenţa unor acte relevante de constatare a încălcărilor, Curtea a fost în imposibilitate de a stabili impactul acestor pliante asupra rezultatelor alegerilor.
f) Favorizarea de către instituțiile mass-media a contracandidatului electoral
Potrivit contestatarei, din raportul de monitorizare a mass-media în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale 2016 realizat de Asociaţia Presei Independente rezultă că Igor Dodon a fost concurentul cel mai favorizat din punctul de vedere al contextului apariţiilor. Acesta a apărut de 116 ori în lumina pozitivă şi de 80 ori în lumina negativă. Maia Sandu a fost mai mult defavorizată, apărând în lumina negativă de 146 ori şi în lumina pozitivă de 103 ori.
Curtea a reținut că mass-media este elementul fundamental al unei societăți democratice. Aceasta este un instrument pentru exercitarea puterii și influențarea opiniei.
Curtea a reținut că organizarea unor alegeri libere şi corecte presupune asigurarea unui mediu informaţional şi mediatic echidistant, care respectă normele legale şi codul deontologic al jurnalistului.
Funcția principală a presei în societățile democratice constă în reflectarea faptelor și evenimentelor politice în modul cel mai obiectiv, imparțial și deschis, promovarea unui număr mare de opinii și puncte de vedere precum și interpretarea știrilor în așa fel încât publicul să înțeleagă relevanța informațiilor pe care o primesc. Acesta este principiul de bază care fundamentează ideea unui jurnalism de „advocacy” scopul căruia este promovarea participării cetățenilor la viața publică. Din această perspectivă, presa promovează și protejează drepturile și așteptările cetățenilor prin rolul său de „watchdog”(„câine de pază”).
Curtea a menționat că, potrivit art. 64 din Codul electoral, radiodifuzorii, în cadrul tuturor programelor lor, şi mijloacele de informare în masă scrise fondate de autorităţi publice au obligaţia de a respecta principiile de echitate, responsabilitate, echilibru şi imparţialitate în reflectarea alegerilor. Radiodifuzorii publici acordă concurenţilor electorali timpi de antenă gratuit, în mod echitabil şi fără discriminare, în baza principiilor de transparenţă şi obiectivitate.
Curtea a menționat că mass-media este cel mai important actor care facilitează schimbul de idei între electorat și concurenții electorali și care construiește identitatea electoratului.
Curtea a observat că CCA a sancționat succesiv radiodifuzorii pentru reflectarea dezechilibrată și părtinitoare a campaniei prezidențiale, inclusiv pentru încălcarea Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie 2016 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova. Totuşi, aceste sancţiuni nu au avut un impact descurajant practic pentru instituţiile mass-media vizate.
Curtea a constatat că, potrivit actualelor reglementări, Consiliul Coordonator al Audiovizualului examinează contestaţiile privind reflectarea campaniei electorale de către radiodifuzorii în ordine generală. Acest fapt face practic imposibil aplicarea sancțiunilor în timp util și proporțional gravității comise, iar drept consecință limitează posibilitatea publicului de a-și forma în mod imparțial opinia politică și de a oferi condiții egale pentru candidații electorali.
Ținând cont de rolul şi importanta presei, Curtea a subliniat necesitatea instituirii unor instrumentelor eficiente, care ar permite autorităţilor responsabile aplicarea unor sancțiuni cu executare imediată şi disuasive, cum ar fi suspendarea dreptului de emisie pentru întreaga perioadă a campaniei electorale, pentru acele instituțiile media care încalcă obligaţia de imparţialitate în perioada electorală. Pentru aceste motive, Curtea a formulat o Adresă Parlamentului (6), în vederea modificării legislației cu privire la răspunderea radiodifuzorilor în perioada campaniilor electorale.
5. Concluzii generale
Curtea a constatat că scrutinul prezidenţial din anul 2016 s-a organizat şi s-a desfăşurat pe fondul unei crize politice, financiare şi sociale, agravate de neîncrederea în instituțiile statului.
Acest fapt nu poate fi ignorat, fenomenele arătate fiind generate, în principal, de deficienţele legislaţiei electorale, de natură să genereze insecuritate juridică. Curtea a observat că, pentru desfășurarea scrutinului prezidențial, Codul electoral a fost modificat şi completat în mod substanţial cu câteva luni înainte de data organizării alegerilor. Or, în lipsa acestor modificări desfășurarea alegerilor ar fi fost imposibilă.
Deși cadrul juridic asigură o bază adecvată pentru realizarea alegerilor democratice, totuşi există anumite lacune şi ambiguităţi. Acestea se referă, în particular la colectarea şi verificarea semnăturilor, ce vin în susţinerea candidaţilor, finanţarea şi realizarea campaniei electorale, rezoluţia efectivă a disputelor electorale, punerea în aplicare a prevederilor privind mass-media şi a prevederilor privind desfășurarea celui de-al doilea tur al scrutinului alegerilor prezidenţiale. Aceste deficiențe sunt semnalate și de observatorii naționali și internaționali și au dus la implementarea defectuoasă a prevederilor legale.
Au fost constatate, de asemenea, o serie de imperfecţiuni ale legii astfel cum a fost modificată, de exemplu în ceea ce priveşte organizarea votării în secţiile speciale (care a generat suspiciuni referitoare la exercitarea unor practici de tipul "turism electoral”), în secțiile de votare din străinătate.
În acest context, Curtea Constituţională a subliniat necesitatea ca întreaga legislaţie electorală referitoare la alegerea președintelui, parlamentului, precum şi la alegerea autorităţilor administraţiei publice locale să fie reexaminată, urmând a fi concentrată într-un Cod electoral revizuit ale cărui dispoziţii comune şi speciale să asigure, în concordanţă cu principiile constituţionale, organizarea unui scrutin democratic, corect şi transparent. În acest sens, Curtea a formulat 6 Adrese Parlamentului.
Observaţiile expuse nu sunt însă de natură să determine o altă concluzie decât aceea la care a condus examinarea susţinerilor formulate şi a probelor prezentate de autorii cererii pentru anularea alegerilor. Frauda invocată constituie, în realitate, aşa cum rezultă din aceste probe, o serie de elemente secvenţiale care nu au format un fenomen cu vocaţia de a schimba voinţa alegătorilor, în sensul unei modificări a atribuirii mandatului. Cu privire la aceste eventuale încălcări ale legii, rămâne în sarcina autorităţilor competente cercetarea faptelor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.
Pentru considerentele arătate, cererea de anulare a alegerilor desfăşurate în turui doi de scrutin la data de 13 noiembrie 2016, pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, a fost respinsă.
În exercitarea atribuţiilor care-i revin potrivit Constituţiei, Curtea Constituţională a confirmat rezultatul scrutinului prezidenţial, potrivit căruia la 13 noiembrie 2016 dl Igor Dodon a fost ales Președinte al Republicii Moldova.
II. Validarea mandatului de Președinte al Republicii Moldova
În temeiul articolelor 79 alin. (1) din Constituție şi 112 din Codul electoral, mandatul Președintelui Republicii Moldova este validat de Curtea Constituțională.
Potrivit articolului 112 alin. (2) din Codul electoral, până la validarea mandatului, candidatul ales la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova prezintă Curţii Constituţionale confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic şi nu îndeplineşte nici o altă funcţie publică sau privată.
În acest sens, la 24 noiembrie 2016 dl Igor Dodon a informat Curtea, în ordinea stabilită de lege, despre încetarea calității de membru de partid.
La 12 decembrie 2016 candidatul ales în funcția de Preşedinte al Republicii Moldova a prezentat Curții cererea de demisie din funcția de deputat, ales din partea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova.
În şedinţa plenară nu au fost stabilite circumstanţe de natură să împiedice validarea mandatului dlui Igor Dodon pentru funcţia de Președinte al Republicii Moldova.
Pornind de la argumentele enunțate, Curtea Constituţională a confirmat rezultatele alegerii Președintelui Republicii Moldova din 13 noiembrie 2016 şi a validat alegerea dlui Igor Dodon în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova.
Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Curte vor fi prezentate în cuprinsul Hotărârii, care se va publica astăzi pe pagina oficială web a Curţii Constituţionale şi, ulterior, în Monitorul Oficial.
