Narşul a început cu depuneri de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău, apoi participanţii la marş au mers spre Piatra Memoriei din scuarul Gării Feroviare.
Asociaţia foştilor deportaţi şi deţinuţi politici din Moldova numără circa 8300 de membri, dintre care 1800 sunt din municipiul Chişinău. Deşi au trecut 76 de ani de la primul val de deportări, pentru istorici, deocamdată, nu este clară pe deplin soarta celor circa 5000 de bărbaţi deportaţi în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941. Potrivit istoricului Ion Varta, există ipoteze că ei ar fi fost exterminaţi în lagărele de concentrare sovietice deschise în septembrie 1939.
De menţionat că primele deportări în actualul spaţiu al fostei RSSM au început în stânga Nistrului în anii 30 ai secolului trecut. Deportările urmau după războiul civil, concomitent cu aşa zisa foamete leninistă din acea perioadă, cunoscută în Ucraina cu denumirea Holodomor.
La prima operaţiune, din iunie 1941, în listele întocmite de funcţionarii sovietici au fost incluşi aproape 33 de mii de oameni din cele două provincii. La întocmirea listelor s-a ţinut cont de pregătirea şi activitatea capului familiei, de averea lui şi de faptul dacă a colaborat cu administraţia românească.