Directorul IDIS Viitorul, Igor Munteanu a declarat că democrațiile trebuie să știe să se apere prin mecanisme de reziliență și aceasta-i condiția cheie la care trebuie să răspundă și statele mari și cele mici. În opinia sa, manipularea proferată în spațiul public este o formă de abuz de putere, care ar trebui să trezească negreșit intervenția agențiilor de stat responsabile, indiferent de originile acestor viruși hibrid, interni sau externi. „Observăm apariția a zeci de portaluri de ştiri clone, trolli, care sunt formați să multiplice informația falsă, să corupă încrederea în presa adevărată, profesionistă, servind în acest fel unor grupuri de interese obscure. Mai ales în ultima vreme, politicienii apelează tot mai mult la asemenea campanii de guerillă, promovând discursuri de ură și știrbind din standardele de jurnalism profesionist, atâta timp cât actuala legislație nici măcar nu schițează un cadru instituțional de răspuns la asemenea situație”, a declarat Igor Munteanu.
Vlad Țurcanu, free-lancer, expert în mass media, a ilustrat în prezentarea sa următoarele teze: „Autoritățile RM se arată dispuse să limiteze proporțiile propagandei rusești doar sporadic, atunci când partidelor de guvernare le sunt afectate interesele politice. În acesemenea cazuri acesstea exercită presiuni pe verticală asupra Consiliului Coordonator al Audiovizualului sau asupra altor instituții publice cu atribuții în acest domeniu, pe care le determină să acționeze. În general, însă, mai curând că societatea civilă și partenerii internaționali arată preocupare pentru războiul hibrid. E un element distinct care deosebește RM de state aflate în situații similare, care găsesc resurse proprii pentru a contracara încercările unor medii rusești de a distorsiona realitatea și a submina vectorul european al statelor respective”.
Potrivit experților, Republica Moldova are nevoie de o legislație, care ar face față amenințărilor care se prefigurează, dar și elaborarea şi adoptarea strategiei de dezvoltare a mass-media din Republica Moldova conformă practicilor internaţionale și revizuirea actualului Cod al audiovizualului.