De Ultimă Oră

Prețul la gazul natural ar putea crește cu 4 lei pentru un metru cub. Solicitarea Moldovagaz

Moldovagaz solicită majorarea tarifului la gaze naturale cu 30%, ceea ce ar însemna o creștere cu patru lei pentru un metru cub. Potrivit ANRE, „solicit…

Actualizat acum o oră

Aeroport

DECIS: Toate zborurile Chișinău – Marea Britanie se suspendă din 23 decembrie

Corina Bezer

Începând cu miezul nopții de mâine, R. Moldova va sista cursele aeriene cât și charterele regulate de pasageri cu Marea Britanie.

Totodată, din 23 decembrie, orele 00.00, va fi interzisă sosirea pe Aeroportul Internațional Chișinău a pasagerilor cu escală, din Marea Britanie. Astfel, CNESP a aprobat interdicția pentru operatorii avia de a îmbarca pasagerii care vin în R. Moldova cu escală din Marea Britanie.

CNESP solicită Inspectoratului General al Poliției de Frontieră să intensifice, la punctele de trecere a frontierei de stat, măsurile de sănătate publică pentru prevenirea și controlul infecției COVID-19. 

De asemenea, se solicită autorităților din domeniul ordinii publice să intensifice supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a măsurilor de prevenire şi control al infecției COVID-19, în special a regimului de autoizolare a persoanelor.

Totodată, se menționează că, nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta Hotărîre constituie pericol pentru sănătatea publică şi va servi temei pentru tragere la răspundere contravenţională şi/sau penală a persoanelor vinovate. 
Bb

Amintim că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că studiază împreună cu oficialii britanici noua tulpină a coronavirusului din sud-estul Angliei, despre care se crede că este cu 70% mai contagioasă.