Poliția Moldova Gagauzia Sofer Vulcanesti Limba Română

Un polițist a refuzat să vorbeacă în limba rusă cu un șofer din Vulcănești ce a fost stopat în trafic. Care a fost reacția MAI?

Marți, 15 ianuarie 2019, 12:55

Un incident mai puțin plăcut s-a produs între un ofițer de Poliție și un șofer. Omul legii a refuzat să vorbească în limba rusă la solicitarea unui locuitor al UTA Găgăuzia, ce a fost stopat în trafic.

Potrivit gagauzinfo.md, incidentul s-a produs sâmbătă, 12 ianuarie, la Cimișlia. Un reprezentant al legii a oprit mașina unui locuitor al orașului Vulcănești și i-a cerut să prezinte documentele. La rândul său, șoferul a solicitat polițistului să vorbească în limba rusă, din motiv că nu-l înțelege.

„În limba rusă, dacă puteți. Da, sunt cetățean al Republicii Moldova, dar sunteți obligat să-mi explicați și în limba rusă. Limba rusă este a doua limbă în Moldova”, a comunicat șoferul automobilului.

Iar ofițerul de patrulare a declarat că „nu este obligat”.

„Eu vorbesc în limba de stat și este limba stipulată în Constituție”, a spus polițistul în replică

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, într-o postare pe facebook susține că este indignată de fapta ofițerului de patrulare care a refuzat să vorbească în limba rusă cu un șofer din orașul Vulcănești. În acest sens, dânsa a mai dăugat că așteaptă reacția ministrului de Interne, Alexandru Jizdan referitor la incident.„Sunt profund indignată de comportamentul inspectorului de patrulare, care a refuzat să vorbească cu un locuitor al UTA Găgăuzia în limba rusă. Tânărul, care a îmbrăcat recent uniforma de polițist, este ferm convins că nu este obligat să treacă la limba de comunicare inter-etnică, atunci când este rugat să o facă. Apare o întrebare - cunoaște oare acest polițist despre Codul Contravențional, Legea privind statutul special al UTA Găgăuzia, drepturile minorităților naționale și alte acte, prescrise pentru a asigura accesul la informație nu doar în limba de stat? Și care, în general, sunt instrucțiunile interne la acest capitol în Inspectoratul Național de Patrulare? Aștept reacția conducerii MAI referitor la incident”, a sris Irina Vlah pe pagina sa de facebook.

gagauzia

Ministerul Afacerilor Interne a venit cu o reacție în cazul dat, MAI consideră că polițistul a „procedat exact conform legislației în vigoare”.

„În momentul în care încalci legea și nu te supui cerințelor polițistului, dar cauți drepturi nescrise, ar fi oportun să te întrebi dacă este corect, ținând cont de faptul că ești cetățean al Republicii Moldova și nu al altui stat. Ministerul de Interne nu este doar Poliția, și are în subordine 17 mii de angajați. Din fericire, acest angajat a procedat exact conform legislației în vigoare, iar cetățeanul din Găgăuzia ar trebui să studieze minuțios regulamentul circulației rutiere dar și limba de stat, care apropo, o să-l ajute să aibă o comunicare mai bună cu angajații noștri data viitoare, și să-și argumenteze încălcarea altfel”, a declarat pentru UNIMEDIA Alina Zbancă, consilier MAI.