Moldovagaz

Documentele necesare pentru aprovizionarea cu gaze a țării noastre în flux revers vor fi semnate până la finele anului

Corina Bezer

Dispoziţia a fost emisă de către președintele Consiliul de Administrație SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban.

Potrivit unui comunicat al "Moldovagaz", în cazul lipisei tranzitului gazelor naturale rusești pe teritoriul Ucrainei, se pregătește aprovizionarea cu gaze a țării noastre în flux revers de gaze naturale prin culoarul transbalcanic – din Bulgaria şi România prin Ucraina.

În acest scop va fi semnat un singur Acord de interconectare cu partenerul din Ucraina (SRL „Operatorul sistemului de transport gaze al Ucrainei”) pentru toate punctele transfrontaliere comune precum sunt: Alexeevca, Ananiev, Grebeniki, Limanscoe și Căușeni.

În același timp, vor mai fi încheiate Contractul pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei și Contractul pentru prestarea serviciului de transport al gazelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova.

Totodată, până la 15 decembrie curent, trebuie finalizate lucrările de reconstrucție la Stația de Măsurare Gaze Căușeni, prin care vor fi livrate gazele tuturor consumatorilor din ţara noastră.

De asemenea, în perioada 16-20 decembrie va fi stabilit volumul de gaze contractat din România şi Bulgaria. 

"În perioada imediat următoare acțiunile SA „Moldovagaz” vor fi axate pe finalizarea coordonării și semnării suplimentului de prelungire a contractului de furnizare a gazelor naturale cu SAP „Gazprom”, coordonării finale și semnării acordurilor de interconectare cu operatorul sistemului de gaze al Ucrainei, contractelor de transport al gazelor naturale pentru consumatorii transfrontalieri ai Republicii Moldova și Ucrainei, aprobarea bugetelor întreprinderilor din sistemul gaze pentru 2020, precum și aprobarea Programului investițional și planului reparații capitale pentru 2020", se mai arată în comunicatul "Moldovagaz".