...

Raport ADEPT: Majoritatea deputaților și judecătorilor nu declară valoarea bunurilor deținute

Elena Mudrâi

 О altă neregulă depistată de ADEPT este nedeclararea de către demnitari a conturilor bancare – 55 de cazuri sau circa 30% din declarațiile din 2014. 

„În 25 de cazuri sau 13%, ADEPT a constatat diminuarea valorii bunurilor declarate de către demnitari, iar în 23 de cazuri sau 12%, demnitarii au admis neconcordanțe între declarația cu privire la venituri și proprietăți și declarația de interese. Persoanele care au comis majoritatea neregulilor sunt deputații și judecătorii”, a declarat expertul ADEPT,  Elena Prohnițchi.

În activitatea sa de monitorizare a integrității demnitarilor publici, ADEPT a analizat și activitatea Comisiei Nationale de Integritate(CNI), în privința publicării și gestionării declarațiilor cu privire la venituri, proprietăți și interese.

„Principalele nereguli constatate de ADEPT se referă la lipsa unui control eficient al CNI asupra serviciilor prestate de către compania responsabilă, de scanarea declarațiilor de venit și interese, gestiunea incorectă a datelor cu caracter personal, întârzierile sistematice în publicarea versiunilor electronice ale declarațiilor și nepublicarea declarațiilor membrilor CNI”, a menționat Elena Prohnițchi.

 Raportul „Declaraţiа de avere – test de integritate” a fost prezentat în contextul aniversării a 2 ani a paginii web www.avere.md, unde sunt publicate veniturile, proprietățile și interesele persoanelor de demnitate publică și despre neregulile admise de către aceștia la completarea declarațiilor de avere și interese personale.