Lei MD

Un pas spre Unire: Leul moldovenesc intră pe piața din România

Ana Maria Madan

La solicitarea Băncii Naționale a Moldovei, Banca Comercială Română și Banca Transilvania începând cu data de 1 octombrie vor lansa serviciul de schimb valutar din lei moldovenești (MDL) în lei românești (RON) de către persoanele fizice pe teritoriul României, precum și serviciul de transferuri bancare în lei moldovenești de către una dintre acestea.

Serviciul de schimb valutar MDL/RON va fi disponibil începând cu 1 octombrie, în filialele celor două bănci din principalele orașe din România.

Proiectul este susținut de băncile centrale de pe ambele maluri ale Prutului cu scopul de a simplifica viața cetățenilor din Republica Moldova care studiază sau muncesc în România, precum și a călătorilor din ambele state.

România este primul partener comercial al Republicii Moldova, cu o pondere de 26% în exporturile și 14% în importurile moldovenești în prima jumătate a anului. În domeniul turismului, România este a treia destinație a cetățenilor Republicii Moldova, cu circa 15% din călătorii conform datelor pentru primele opt luni ale anului, iar cetățenii  României au reprezentat 20% din toți turiștii care au vizitat Republica Moldova în aceeași perioadă, aflându-se astfel pe primul loc la vizite din afara Republicii Moldova.