Viceministrul Economiei discută la București aspectele impulsionării cooperării moldo-române în domeniul energetic
În cadrul întrevederilor cu ministrul Economiei al României, Mihai Tudose, secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei, Petre Nicolescu, secretarul de stat la ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Virgil-Alin Chirilă, precum și președinții consiliilor de supraveghere al societăților naționale de transport “Transgaz” SA și “Transelectrica” SA au fost discutate și trasate obiective concrete privind elaborarea proiectului tehnic pentru tronsonul Ungheni-Chișinău de către OTS Transgaz; implementarea proiectelor de infrastructură gaziferă din România, tangente proiectului de interconectare a sistemelor naționale de transport ale Republicii Moldova și România, precum și suportul financiar nerambursabil de 1,8 milioane de euro, oferite de Guvernul de la București pentru elaborarea proiectului tehnic pentru prima interconexiune electroenergetică asincronă Isaccea-Vulcănești-Chișinău.
Conducătorii instituțiilor de la București au confirmat odată în plus susținerea autorităților de la Chișinău în procesul de reformare și modernizare a sectorului energetic, care va asigura securitatea energetică a Republicii Moldova, precum și implicarea directă în realizarea proiectelor comune, specificate în Memorandumul interguvernamental semnat în 2015, in special a celor legate de construcția gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău și liniei de interconexiune electrică Isaccea-Vulcănești-Chișinău.
Viceministrul Economiei, Valeriu Triboi, a apreciat înalt deschiderea partenerilor români și conlucrarea activă la toate nivelurile, inclusiv pe platforma Grupului comun de lucru în domeniul energiei din cadrul Comisiei interguvernamentale moldo-română, și a reiterat interesul Republicii Moldova de a avea investiții românești în sectorul energetic.