17 ani de la atentatele teroriste din New York
11 Septembrie 2001, ora 8 si 46 de minute, un avion cu 92 de persoane la bord, inclusiv 5 teroriști, lovește primul turn de la New York. Urmează o explozie uriașă, iar etajele superioare sunt distruse.
Dupa mai puțin de 20 de minute, o altă aeronava lovește cea de-a doua clădire. Milioane de oameni urmăresc incremeniti haosul și panica de la New York prin intermediul marilor televiziuni ce transmit în direct.
Al treilea avion lovește Pentagonul, omorând 184 de oameni, iar al patrulea și ultimul a căzut într-un câmp, in Pennsylvania, după ce pasagerii au încercat să lupte cu teroriștii.
În urma atentatelor aproape trei mii de oameni și-au pierdut viața, iar alte câteva mii au fost rănite. În prezent aproximativ 60% dintre victime au putut fi identificate.
Atentatele au fost revendicate de gruparea Al-Qaida, condusă atunci de Osama bin Laden. Dupa evenimentele de atunci, Statele Unite au declarat război rețelei teroriste, iar 10 ani mai târziu liderul grupării a fost ucis de soldații americani.
Barack OBAMA, FOSTUL PREȘEDINTE AL SUA: “În această seară vreau să anunț cetățenii americani și întreaga lume că Statele Unite au efectuat o operațiune prin care a fost ucis Osama bin Laden, liderul al-Qaida.”
Azi la Washington și New York au avut loc ceremonii de comemorare a victimelor.