Atac terorist sinucigaș în apropierea unui consulat SUA din Arabia Saudită
Potrivit Ministerului saudit de Interne, suspectul care a declanșat un dispozitiv exploziv în apropierea consulatului ar fi decedat, iar doi membri ai forțelor de securitate au fost răniți.
Comportamentul suspect al unui bărbat aflat în parcarea spitalului Dr. Suleiman Faqeeh, din apropierea consulatului SUA, a determinat intervenția agenților de securitate, a comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, generalul Mansour al-Turki.
Văzând că agenții de securitate se apropie, suspectul a detonat o centură cu explozibil, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Un martor a declarat pentru agenția de știri Reuters că zona a fost închisă de forțele de securitate. Explozia ar fi avut loc la aproximativ 20 de metri de un punct de control exterior al consulatului, a adăugat acesta.
Martorul a mai declarat că după atentat au mai avut loc trei explozii în zonă, poliția efectuând mai multe explozii controlate la fața locului.
Oficialii din cadrul Departamentului american de Stat au anunțat că au fost informaţi de explozie, adăugând că „poate confirma faptul că întregul personal aflat sub coordonarea șeful de misiune este în siguranță”.
Ambasada SUA din Arabia Saudită a emis un avertisment după atac, recomandând cetățenilor americani să „rămână vigilenţi la evenimentele petrecute în împrejurimile lor și să ia măsuri suplimentare de precauție atunci când călătoresc în această țară”.
În 2004, un atac care a vizat consulatul din Jeddah s-a soldat cu nouă decese.