ld

Parlamentarii germani: Marea Britanie nu va beneficia de niciun tratament privilegiat dacă iese din UE

Daria Capațîna

„Marea Britanie va pierde toate avantajele de care se bucură acum în calitatea de membră a Uniunii Europene. O ieşire din UE va fi într-adevăr o ieşire”, a atras atenţia Volker Kauder, liderul grupului Uniunii Creştin Democrate (CDU) din Bundestag.

„Regulile la nivelul pieţei interne comune vor fi stabilite. Discuţiile vor continua la nivelul liderilor UE, iar Marea Britanie nu va avea reprezentanţi la reuniuni”, a afirmat Michael Grosse-Broemer, un alt reprezentant al CDU, partidul cancelarului Angela Merkel.

„Îi mulţumim preşedintelui Barack Obama că a semnalat Marii Britanii că are un statut important în Europa; este şi opinia noastră”, a subliniat Grosse-Broemer, conform agenţiei Reuters.

„Marea Britanie nu trebuie să se aştepte la niciun tratament preferenţial dacă va părăsi Uniunea Europeană”, a avertizat şi Gerda Hasselfeldt, un reprezentant al Uniunii Creştin-Sociale din Germania, filiala bavareză a CDU.

Eventuala ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar afecta grav relaţiile comerciale cu Statele Unite, a avertizat vineri preşedintele american, Barack Obama, în cursul vizitei la Londra.

„Este corect să spunem că la un moment dat ar putea exista un acord comercial SUA-Marea Britanie, dar acest lucru nu se va întâmpla curând pentru că noi ne concentrăm pe finalizarea Acordului cu Uniunea Europeană”, a declarat Barack Obama referindu-se la Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP). „Marea Britanie riscă să ajungă la capătul rândului, nu pentru că nu am avea o relaţie specială, ci din cauza impactului major al unui acord comercial de acest tip; este mai eficient să avem un acord pentru acces pe o piaţă mare, în care sunt multe ţări, decât să semnăm acorduri bilaterale mici”, a explicat preşedintele SUA.

Barack Obama a reiterat, la Londra, recomandarea adresată Marii Britanii de a rămâne în Uniunea Europeană, subliniind că în acest mod este consolidată şi „relaţia specială” cu Statele Unite.

Marea Britanie organizează pe 23 iunie un referendum pe tema apartenenţei la Uniunea Europeană.