Război în Ucraina, ziua 164: Lupte grele în Bahmut
Rusia și Ucraina se acuză reciproc pentru atacul de la centrala nucleară din Zaporojie, din data de 5 iunie. Energoatom, operatorul de stat al centralelor nucleare din Ucraina, a precizat într-un comunicat că „au fost înregistrate trei lovituri, lângă unul dintre blocurile electrice în care se află reactorul nuclear”.
UPDATE Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) îi suspectează pe cei doi că au scurs informații către forțele ruse, ceea ce a dus la distrugerea infrastructurilor de construcții navale din Mikolaiv, relatează Kyiv Independent. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi bărbați riscă până la 12 ani de închisoare.
UPDATE Invadarea Ucrainei de către Rusia va face ca 40 de milioane de oameni să se confrunte cu nesiguranța alimentară, iar Africa subsahariană va fi cel mai grav afectată, a avertizat vineri, 5 august, ambasadoarea SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, potrivit Reuters.
UPDATE Compania ucraineană de stat din domeniul energiei nucleare, Energoatom, anunță sâmbătă, 6 august, că în urma atacului cu rachete asupra zonei din apropierea centralei de la Zaporojie, există „un risc serios” privind funcționarea în siguranță a unității, relatează publicațiile ucrainene Ukrainska Pravda și Kyiv Independent. Potrivit companiei, atacurile rusești au dus la oprirea uneia dintre unitățile funcționale și la activarea unei protecții de urgență a unei alte unități.
UPDATE O bătălie grea are loc în orașul Bahmut din regiunea Donețk, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, potrivit Sky News.
„Inamicul efectuează un atac asupra lui Bakhmut; luptele continuă”, se precizează într-un raport al armatei ucrainene. În urmă cu o zi, separatiștii pro-ruși au anunțat că au loc confruntări în interiorul orașului.
UPDATE Oficialii ucraineni au confirmat că Rusia folosește în război drone furnizate de Iran, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) într-un raport citat de Kyiv Independent. Consilierul biroului președintelui ucrainean, Aleksei Arestovici, a declarat pe 5 august că Iranul a predat Rusiei 46 de drone și că guvernul ucrainean a remarcat deja utilizarea acestora în lupte.
UPDATE Oksana Pokalchuk, șefa biroului Amnesty International din Ucraina, a demisionat din funcție din cauză că nu a fost de acord cu raportul critic al organizației la adresa unor practici ale armatei ucrainene. Raportul, care a fost criticat de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, precum și de diplomații occidentali, inclusiv de ambasadorii britanici și americani în Ucraina, a acuzat armata ucraineană că pune în pericol civilii, potrivit The Guardian.
UPDATE 361 de copii au murit, iar alți 1.063 au fost răniți ca urmare a bombardamentelor ruseşti asupra Ucrainei, transmite Parchetul General, potrivit Ukrayinska Pravda. Bilanțul a fost trimis, sâmbătă, de Parchetul General. Majoritatea copiilor au fost afectați în regiunile Donețk (371), Harkov (197), Kiev (116), Cernihiv (68), Luhansk (61), Nikolaiev (58), Herson (55) și Zaporojie (40).
UPDATE Ministerul rus al Apărării a acuzat forțele ucrainene de bombardarea centralei, spunând că o scurgere de radiații a fost evitată doar prin noroc. Volodimir Zelenski susține însă că Moscova trebuie să răspundă pentru „atacul terorist”.
UPDATE Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a afirmat că situaţia de pe piaţa de energie este o manifestare a politicii deliberate anti-europene, a politicii anti-umane a Rusiei şi este efectul vechilor greşeli ale europenilor, potrivit News.
„Situaţia de pe piaţa de energie, şi mai ales pentru consumatorii europeni, continuă să fie foarte periculoasă din cauza şantajului cinic şi bine pus la punct al Rusiei. În loc să furnizeze gaze pe teritoriul Europei în conformitate cu contractele, Rusia chiar îl arde pur şi simplu – şi asta se întâmplă de mai bine de o săptămână. Aceasta este o manifestare a politicii deliberate anti-europene, a politicii anti-umane a Rusiei şi este efectul vechilor greşeli ale europenilor care nu au vrut să vadă că Gazprom, gazoductele ruseşti care ocolesc Ucraina sunt aceleaşi arme pentru Rusia ca tancurile şi artileria, şi fiecare dintre noi, fiecare din Europa este o ţintă pentru ei”, a afirmat Zelenski.
UPDATE Ucraina respinge ofensiva rusă lângă Marinka, dar nu reușește să avanseze în alte trei orașe din regiunea Donețk, precizează Statul Major General, conform Kyiv Independent. Trupele ucrainene au respins o ofensivă rusă spre Marinka, la 30 de kilometri vest de Donețk, oraș ocupat de ruși. De asemenea, forțele rusești au încercat fără succes să avanseze în apropierea orașelor Bahmut, Avdiivka și Piski.