Șapte milioane de oameni au fost sfătuiţi să se mute în locuri sigure, fiindcă stăteau în zone în care dezastrele erau iminente.
Furtuna extremă a provocat inundaţii şi alunecări de teren, a rupt acoperişuri şi drumuri. Case dărâmate, străzi inundate, râuri ieșite din matcă, diguri rupte și multe alte pagube uriașe – asta a lăsat în urmă cel mai puternic taifun care a lovit coasta de est a Japoniei în ultimele decenii. 12 prefecturi au fost sub cel mai înalt nivel de alertă. Chiar și experții se miră de furia naturii.
Agenţia meteorologică spune că niciodată nu au fost înregistrate ploi atât de abundente. Într-un oraș de lângă Tokyo, de exemplu, a fost depăşit recordul de precipitaţii: în 24 de ore au căzut 940 de litri de apă pe metru pătrat!
Tokyo și zonele din jur, unde locuiesc circa 40 de milioane de oameni, au fost fix în calea taifunului. Capitala niponă a fost paralizată, după ce mai multe linii de metrou au fost închise o zi întreagă, de teama unor inundații. Nici trenurile de mare viteză nu au mai circulat.
Peste 110.000 de oameni – polițiști, pompieri, gărzi de coastă și militari – au fost trimiși să ia parte la operațiunile de căutare și salvare după ce cumplitul fenomen a lovit, sâmbătă, Japonia.
Guvernul Japoniei a creat o celulă de criză pentru că riscul încă nu a trecut. Taifunul s-a îndepărtat de țărm și a scăzut în intensitate, dar multe râuri sunt în continuare umflate, iar teama unor alunecări de teren încă există, mai ales în zonele de deal și de munte.
O furtună atât de cumplită nu a mai fost din 1958. Atunci au murit peste 1500 de oameni.