Explozie

Zece persoane au decedat în urma unei explozii devastatoare la Sankt-Petersburg

Corina Bezer

Agenția RIA a relatat că, aparent, ar fi avut loc explozii la două stații de metrou din oraș. Trei stații de metrou au fost închise, potrivit portalului media local Fontanka.

În timp ce unele media locale au informat că explozia a fost provocată de un dispozitiv neidentificat, Interfax a relatat că dispozitivul exploziv era umplut cu șrapnel.

Președintele rus Vladimir Putin, care urma să se întâlnească în Sankt-Petersburg cu omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko, a fost informat cu privire la această situație, a relatat RIA, care citează un purtător de cuvânt al Kremlinului.

Life News, un portal având legături strânse cu serviciile de securitate ruse, a publicat o fotografie cu ușa unei garnituri de metrou care a fost distrusă de explozie și o altă fotografie cu persoane rănite, întinse pe peron.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă, monitorizează evoluţia situaţiei şi menţine permanent legătura cu autorităţile locale din statul respectiv, în vederea stabilirii dacă printre victime sunt cetăţeni ai Republicii Moldova şi, în funcţie de situaţie, va acorda asistenţa consulară necesară.

Cetăţenii Republicii Moldova pot contacta:
Linia de urgenţă a Ambasadei Republicii Moldova din Federaţia Rusă: 
+ 7 (929) 9649-079 sau se pot adresa direct Ambasadei:
str. Rojdestvenka, 7, 107031, Moscova
Tel.: (+ 7 495) 628-10-50;
Tel.:(+ 7 495) 624-96-78.

Liniile de urgenţă instituite de autorităţile Federaţiei Ruse:
+7 (812) 299-99-99 
+7 (495) 983-79-01 
+7 (499) 216-99-99

Centrul de Apel al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene:
de luni pînă vineri, între orele 08.00-17.00
din Republica Moldova: 080090990 (apel gratuit de la telefonul fix)
din străinătate: +373 22 788 722 (tarif standard)

Explozie