Anatol Șalaru

Anatol Șalaru: Problema transnistreană va fi rezolvată când va pleca armata rusă

Corina Bezer

Rusia și-ar putea retrage militarii din regiunea transnistreană oricând dorește, a spus Șalaru, evocând în acest context înțelegerea convenită cu președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, care a dat asigurări că va facilita crearea unui coridor pentru retragerea contingentului de trupe ruse din Transnistria.

Referindu-se la planurile președintelui ales, Igor Dodon, privind federalizarea Republicii Moldova, ministrul apărării le-a respins din start ca fiind inacceptabile.

„Nu putem accepta federalizarea Republicii Moldova pentru că aceasta ar însemna transnistrizarea Republicii Moldova. Rusia vrea să obțină controlul asupra republicii prin transnistrizarea ei, dorește ca astfel să obțină de la noi dreptul de veto pentru conducerea de la Tiraspol. Prin transnistrizarea R. Moldova și prin apariția unei republici autonome Găgăuzia se va încerca și la Bălți destabilizarea situației”, a spus Anatol Șalaru. 

Cât despre relația sa cu Igor Dodon, care l-a amenințat recent cu destituirea pentru ideile sale unioniste, ministrul Șalaru a declarat că nu trebuie să aibă o relație de prietenie cu președintele, „dar că și eu, și el trebuie sa respectăm legea”.

„Fișa postului de președinte al Partidului Socialist (PSRM) îi permite să se revolte oricând este vorba despre valori europene. Chiar dacă nu mai este președinte al PSRM, el nu vorbește ca un președinte de țară care să asigure un echilibru, el vorbește în continuare ca un lider al socialiștilor care a avut în campania electorală un program” axat pe ideile anti-NATO, anti-UE și pro-Rusia, pro-Uniunea Vamală.

Șalaru, care pledează pentru relații mai strânse cu Alianța Nord-Atlantică și care a promovat deschiderea unui birou de legătură al NATO la Chișinău, a mai spus că, dacă va fi învestit președinte, Igor Dodon va prezenta „un pericol real și foarte serios’ pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și că acesta „nu trebuie subestimat”.