Chiril Lucinschi

Chiril Lucinschi, REŢINUT DE CNA

Corina Bezer

Potrivit Centrului Naţional Anticorupţie, fostul deputat, fiind gestionarul şi beneficiarul efectiv al unor companii care aveau scopul dobândirii mijloacelor băneşti, sustrase prin fraudă din sistemul bancar, împreună cu persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani.

"În perioada 2012-2014, mai multe companii off-shore, în temeiul unor contracte fictive de prestare a serviciilor de consultanţă, au transferat companiei nerezidente IPA International Project Agency, cu conturi deschise în Liechtenstein 440 000 de dolari. Analizând traseul banilor, s-a constatat că aceştia provin din creditele neperformante, sustrase în perioada 2012-2014 de la BEM, Unibank şi Banca Socială prin intermediul unor off-shoruri", a declarat Victoria Timuş, ofiţer de presă al CNA.

Probele acumulate indică faptul că bănuiţii ar fi comis spălare de bani în proporţii deosebit de mari, infracţiune ce prevede, pentru persoanele declarate vinovate de instanţă, până la 10 ani de închisoare.

În prezent, fostul deputat este cercetat şi pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii, pe motiv că, în declaraţia sa de avere, a tăinuit calitatea sa de proprietar al unei companii, despre care se presupune că ar fi fost implicată în frauda bancară.