Alegeri Corupție Sor

DECLARAȚII: „Mandatul de deputat al lui Ilan Şor nu îl protejează de pedeapsă”

Ana Maria Madan

„Există o hotărâre mai veche a Curţii Constituţionale care reglementează destul de clar situaţiile de genul acesta. În cazul în care o persoană este trimisă în judecată sau condamnată înainte de a deveni parlamentar, în cazul în care sentinţa devine irevocabilă şi intră în vigoare, mandatul de deputat nu necesită a fi ridicat, el încetează de drept fără niciun fel de condiţii de formă. Prin urmare, mandatul care l-a obţinut domnul Şor nu îl protejează de eventualitatea unei sancţiuni. Acum depinde ce vor decide instanţele judiciare, care va fi soluţia dată de ei”, a declarat Alexandru Tănase în cadrul emisiunii Adevărul Live.

În acelaşi timp, Alexandru Tănase este de părere că Partidul Şor a înregistrat un rezultat bun la alegerile din 24 februarie 2019 datorită faptului că partidul a avut o retorică şi o idee de campanie:  „Există oameni cărora le place să facă o aşa campanie: concerte, mese, şampanie, colorat, promisiuni de a reface colhozurile. Există oameni care s-au regăsit în acest mesaj. Eu sunt departe de ideea ca rezultatul acestui partid este consecinţa cumpărării voturilor. Nu este posibil să cumperi atâtea voturi, dacă nu ai un mesaj care să vibreze pe partea cealaltă a firului”.
Amintim ca printre cei 101 deputaţi din viitorul Parlament se vor regăsi Ilan Şor şi Marina Tauber. Aceştia şi-au asigurat fotoliile de deputaţi, câştigând detaşat, alegerile în cele două circumscripţii uninominale din Orhei.

Ilan Şor a fost condamnat în iunie 2017, de către prima instanţă, la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înşelăciune şi abuz de încredere. Sentinţa a fost atacată în instanţa de apel. Dosarul a ajuns la Curtea Apel Chişinău, iar în februarie a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul.

sursa: TVR Moldova