După ce Igor Dodon a declarat ieri că doreşte referendum, prin care să aibă puterea de a dizolva Parlamentul, analiştii şi politicienii îi recomandă să nu-şi facă campanie electorală pe banii publici. „Politicienii, în funcţie de interesele lor personale, tratează Constituţia Republicii Moldova ca pe o fustă, care poate fi schimbată în funcţie de modă. Mai lungă, mai scurtă, cu tăieturi. Şi domnul Dodon nu face o excepţie. Dar revenind, dacă vedem cât timp a mai rămas până la alegerile parlamentare şi cât timp îi trebuie pentru a iniţia un referendum, atunci vedem că Igor Dodon îşi face doar PR politic în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018”, a declarat Oazu Nantoi, analist politic.
Premierul Pavel Filip îl acuză pe Dodon că își face campanie electorală prin organizarea unui referendum care ar anula legea prin care cetățenii sunt nevoiți să întoarcă miliardul furat. Într-o postare pe o rețea de socializare, Filip spune că este o temă falsă, întrucât suma trecută la datorie publica este deja parțial recuperată. „Consider că inițiativa de a declanșa un referendum pe această temă, care ar presupune cheltuieli enorme de la bugetul statului, bani care nu vor fi recuperați vreodată, reprezintă o greșeală și singurul efect al unei astfel de acțiuni poate fi acela ca PSRM să găsească pretext de a-și face campanie electorală pe banii publici”, a declarat Pavel Filip.
În acelaşi timp, potrivit art. 147 din Codul electoral al Republicii Moldova, referendumului republican nu pot fi supuse probleme privind impozitul şi bugetul, dar nici cele privind alegerea, numirea, demiterea persoanelor în/din anumite funcţii, care ţin de competenţa Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului. Totodată, organizarea unui referendum ar costa bugetul de stat cel puțin 80 de milioane de lei.
Cât priveşte afirmaţiile arogante ale lui Dodon vizavi de preşedintele României, Klaus Iohannis, oamenii politici spun că preşedintele Republicii Moldova trebuie să dea dovadă de diplomaţie şi comportament demn de un şef de stat.
În acelaşi timp, Igor Dodon e hotărât să sfideze decizia Curţii Constituţionale numai să nu-l accepte pe Valeriu Munteanu la şefia Ministerului Apărării. Potrivit lui Dodon, Guvernul va trebui să-i propună o candidatură pe care s-o accepte sau să fie inițiată procedura de suspendare și să fie organizat un referendum pentru demiterea sa. În acelaşi timp, Dodon nu a ezitat să arunce cu săgeţi în direcţia actualului ministru al Mediului. „Pe Munteanu sau pe alţi deştepţi de ăştia, poate să-l propună de 10 ori. Până când nu o să fie o persoană profesionistă, nu o să fie ministru al Apărării. Puteţi să faceţi orice decizie a Curţii Constituţionale, vreţi la referendum, haideţi la referendum”, a declarat Igor Dodon.
Experţii în drept constituţional critică dur afirmaţiile lui Dodon, spunând că şeful statului uită că nimeni nu este mai presus de lege şi chiar şi cei aleşi de către popor pot fi destituiţi. Mai mult, experţii mai spun că dacă Igor Dodon nu va accepta candidatura lui Valeriu Munteanu, riscă să ajungă faţă în faţă cu un impeachment şi să-şi piardă fotoliul de preşedinte.
„Încă un temei pentru a iniţia procedura de suspendare şi demitere din funcţie a actualului preşedinte în funcţie. Numai aceste două declaraţii, plus ce a declarat el la Moscova şi la Tiraspol, inclusiv şi cu închinarea în faţa ocupanţilor care ne-au ucis copiii şi fraţii şi surorile, deja sunt suficiente temei pentru a-l destitui din funcţie. El a încălcat flagrant Constituţia ori acesta este temei pentru a iniţia impeachmentul”, a declarat expertul în drept constituţional, Alexandru Arseni.
Amintim că în cadrul întrevederii de ieri cu mass-media, Igor Dodon a criticat dur Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi şi-a reiterat încă odată ura faţă de unionişti, spunând că va face tot posibilul pentru a interzice organizaţiile care promovează Unirea Republicii Moldova cu România.