Oficialii au discutat despre iniţierea unui program de parteneriat între state (State Partnership Program) între Batalionul 2 din cadrul Regimentului Regal Irlandez şi Armata Naţională, similar programului în derulare cu Garda Naţională a statului Carolina de Nord, SUA.
Ministrul Apărării a declarat că scopul acestei iniţiative este instituirea unei colaborări de lungă durată, într-un format special, care ar permite obţinerea unor rezultate palpabile, relevante interoperabilității. Anatol Şalaru a specificat că prin intermediul acestor programe Ministerul Apărării al Republicii Moldova ar putea beneficia de asistenţă pe diverse domenii, inclusiv cel de instruire militară.
De asemenea, în cadrul întrevederii ministrul Apărării şi comandantul Brigăzii 160 din cadrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au discutat despre reforma sectorului de apărare, dezvoltarea capabilităților Armatei Naționale și cooperarea militară moldo-britanică.
Anatol Șalaru l-a informat pe Martyn Gamble despre implementarea pachetului de Consolidare a Capacităților de Apărare (DCBI), specificând că acesta reprezintă pârghia principală de reformare a sectorului de apărare.
Totodată, ministrul Apărării s-a referit la continuarea procesului de implementare a platformei de interoperabilitate, menționând că este important să se identifice mecanismele necesare asigurării interoperabilităţii pe toate dimensiunile: umană, procedurală şi tehnică.
La rândul său, generalul Gamble a declarat că Marea Britanie sprijină reformele începute în domeniul apărării şi este disponibilă să iniţieze noi programe de cooperare cu Ministerul Apărării al Republicii Moldova.
Tot astăzi, comandantul Brigăzii 160 din cadrul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a avut o întrevedere cu şeful interimar al Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Cutie.