De Ultimă Oră

(DOC) ULTIMA ORĂ! Căldura centralizată s-ar putea scumpi semnificativ în Chișinău și Bălți. Ce preț ar putea plăti consumatorii finali

Termoelectrica cere majorarea tarifului pentru căldură în Chișinău. Astfel, noul tarif ar putea fi 2564 de lei/Gcal, cu 740 de lei mai mult, decât în pr…

Actualizat acum 12 ore

Întrevedere a miniștrilor afacerilor externe de la București și Chișinău: „În scurt timp va avea loc o nouă ședință comună a Guvernelor de la Chișinău și București”

Întrevedere a miniștrilor afacerilor externe de la București și Chișinău: „În scurt timp va avea loc o nouă ședință comună a Guvernelor de la Chișinău și București”

Corina Bezer

„Relația cu Republica Moldova rămâne o relație prioritară de prim-rang pentru România, pentru întreaga clasă politică și societatea noastră, cu atât mai mult cu cât în acest an marcăm Centenarul. Reafirm întreaga disponibilitate a României de a sprijini obiectivele propuse de Republica Moldova pe agenda sa europeană, prin dialog politic și prin programe de asistență”, a declarat Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe de la București.

Cei doi miniştri au discutat, de asemenea, despre evoluţiile în dosarul transnistrean, aspecte ale securităţii regionale, precum și alte subiecte de interes reciproc. În același timp, ministrul moldovean de externe, Tudor Ulianovschi l-a invitat pe Teodor Meleşcanu să efectueze o vizită în Republica Moldova în următoarea perioadă. Invitaţia a fost acceptată, data urmând a fi precizată ulterior prin căi diplomatice.

„Prețuim foarte mult atitudinea României atât la nivel guvernamental, cât și la cel al societății în general, actualmente, România fiind principalul partener comercial al Republicii Moldova. Ne dorim mult ca acest trend să rămână așa în continuare și să se dezvolte”, a declarat Tudor Ulianovschi, ministrul Afacerilor Externe din Republica Moldova. 

Totodată, Teodor Meleșcanu a ținut să-l critice pe șeful statului Igor Dodon, afirmând că declarațiile președintelui referitor la declanșarea unui război civil din cauza semnării declarațiilor de Unire de către mai multe primării din Republica Moldova sunt total eronate și disproporționate.

„În legătură cu diferite declarații care au fost semnate la nivel local privind Unirea cu România, din punctul nostru de vedere este doar expresia unei dorințe de apropiere a cetățenilor din Republica Moldova de cei din România, fără a avea nicio implicație de ordin juridic. Din acest punct de vedere, cred că referirile la „război civil” sunt în mod evident total eronate și disproporționate”, a conchis Meleșcanu.
Cei doi miniștri au mai convenit ca în viitorul apropiat să fie organizată o ședință comună a guvernelor României și Republicii Moldova la Chișinău.