Liberalii sunt de părere că Federația Rusă a dus mereu o poziție agresivă în raport cu Republica Moldova, iar prezența trupelor ruse în stânga Nistrului confirmă acest lucru. Liderul PL, Mihai Ghimpu afirmă că apartenenţa la CSI „nu a favorizat în niciun fel” Republica Moldova. „Cerem ca Moldova să iasă din CSI. Avem aici proiectul prin care PD-ul poate demonstra că într-adevăr își dorește doar integrarea europenă. Acest CSI nu ne-a dat nimic. Faptul că susținem prezența în această instituție inexistentă tot este o dovadă că nu obținem nimic. Ce a obținut Moldova cu acest acord?”, a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu într-o conferință de presă.
Liberalii mai spun că în absenţa calităţii de membru al CSI, relaţiile economice reciproc avantajoase dintre Republica Moldova şi statele din componenţa CSI „vor fi promovate şi în continuare prin semnarea unor noi tratate bilaterale”. Astfel, Partidul Liberal cere guvernării să îndeplinească toate angajamentele ce țin de Acordul de Asociere. „Cerem guvernării să îndeplinească toate angajamentele ce țin de regimul liberalizat de vize, de implementarea Acordului de Asociere cu UE. Nu doar prin adoptarea unor legi”, a conchis Mihai Ghimpu.
În ceea ce privește marcarea Centenarului Marii Uniri, Mihai Ghimpu a promis că va oferi ajutor oricăror consilii sau primării locale, care vor dori să declare anul 2018 „Anul Unirii”, menționând că „nimeni în afară de PL nu vorbește despre foamete și deportări”.