dd

Partidul Liberal, împreună cu unioniștii de la „UNIREA-ODIP”, s-a lansat în campania electorală

Corina Bezer

Cu drapele tricolore și pancarte unioniste, zeci de oameni au venit la lansarea în campanie a partidului unionist. Evenimentul a fost deschis cu muzica pro-românească a maestrului Tudor Ungureanu, conducătorul Ansamblului „Ștefan Vodă”. Potrivit președintelui PL, Dorin Chirtoacă, mesajul principal cu care Partidului Liberal merge în campania electorală este Unirea Republicii Moldova cu România. 

„Acum a venit timpul să spargem gheața la nivelul întregii Republici Moldova, să dăm jos regimul oligarhic, să nu permitem venirea altor oligarhi, cum ar fi Țopa-Năstase și să construim Unirea pas cu pas. Unirea este singura cale prin care se poate ajunge la o viață mai bună pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, a declarat Dorin Chirtoacă. 

La eveniment au ținut discursuri mai mulți fruntași ai partidului, dar și președintele Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi.  „În primul rând, noi suntem români prin definiție. Suntem români prin neam, prin sânge, prin istorie. Pe lângă asta, vorbim și de avantajele economice, avantajele de infrastructură și libertate. Am știut să lăsăm orgoliile deoparte, pentru a putea spune ferm și clar – Unirea trebuie să o facem în Parlament! Unioniștii trebuie să aibă vocea lor în Parlament. Doar asta ne va salva”, a declarat Vlad Bilețchi. 

La final, sub muzica lui Tudor Ungureanu, unioniștii au dansat Hora Unirii, chiar pe malul Prutului. 

Partidul Liberal va figura al 15-lea în buletinul de vot de pe circumscripția națională. 

VIDEO – https://www.privesc.eu/Arhiva/85184/Lansarea-oficiala-a-Partidului-Liberal-in-campania-electorala-pentru-alegerile-parlamentare-din-24-februarie-2019