Drapel UE - RM

Raport UE: Republica Moldova a înregistrat progrese, dar sunt necesare mai multe eforturi

Corina Bezer

Cu toate acestea, raportul nuanțează că sunt necesare mai multe eforturi, în special pentru a combate corupția la nivel înalt, a recupera fondurile deturnate prin frauda bancară de un miliard de dolari și a-i aduce în fața justiției pe cei responsabili.

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate/vicepreședintele Comisiei, Federica Mogherini, a declarat:Avem un program cuprinzător de cooperare cu Republica Moldova, pentru îmbunătățirea legăturilor noastre economice, intensificarea comerțului și, astfel, crearea de locuri de muncă, pentru consolidarea democrației și a drepturilor omului, precum și pentru susținerea societății civile și a rolului său important în ceea ce privește responsabilizarea guvernului și a liderilor politici. Unele reforme au avansat recent, de exemplu în domeniul afacerilor și în cel al finanțelor, iar în alte domenii, în special combaterea corupției și reforma sistemului judiciar, sunt necesare mai multe progrese. Sprijinul nostru pentru cetățenii Republicii Moldova este ferm și dorim ca autoritățile să facă progrese satisfăcătoare în domeniul reformelor, care să producă rezultate concrete pentru cetățeni.

Uniunea Europeană este principalul partener comercial al Republicii Moldova, iar în ultimul an schimburile comerciale s-au intensificat și mai mult. De la intrarea în vigoare a Acordului de asociere, care include zona de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare, ponderea UE în exporturile Republicii Moldova a crescut, reprezentând în prezent peste jumătate din totalul schimburilor comerciale ale acestei țări. UE a contribuit la crearea a peste 1 500 de locuri de muncă prin sprijinul acordat micilor întreprinderi. Acesta este doar unul dintre numeroasele exemple care arată de ce UE este importantă pentru Republica Moldova, iar parteneriatul nostru este avantajos pentru cetățenii moldoveni”, a adăugat comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea, Johannes Hahn.

Raportul a fost publicat înaintea reuniunii Consiliului de asociere UE-Moldova, care va avea loc la 3 mai 2018 la Bruxelles.