Suedia finanțează un nou proiect pentru susţinerea Parlamentului Republicii Moldova
La ceremonia de semnare a documentului-cadru al proiectului „Consolidarea Guvernării Parlamentare în Moldova” au participat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, ambasadoarea Regatului Suediei la Chişinău, Signe Burgstaller, coordonatoarea rezidentă ONU și reprezentanta permanentă a PNUD în Republica Moldova, Dafina Gherceva.
Andrian Candu a exprimat gratitudine Ambasadei Suediei, Guvernului suedez, PNUD și altor parteneri de dezvoltare pentru sprijinul oferit în dezvoltarea parlamentară și în consolidarea capacităților instituționale ale Parlamentului.
„Acest proiect este o premieră pentru Parlamentul Republicii Moldova și este o nouă pagină în colaborarea Parlament – PNUD – Guvernul Suediei. Sper să fie de bun augur pentru multe acțiuni frumoase și cu impact, astfel încât Legislativul să devină cea mai bine organizată instituție din țară”, a declarat președintele Parlamentului.
Dafina Gercheva a menționat că noul proiect se înscrie în obiectivul PNUD, de a consolida Parlamentul ca instituție.
„Scopul asistenței parlamentare în Moldova este susținerea Parlamentului în implementarea funcțiilor sale reprezentative, legislative și de control într-un mod democratic, transparent și eficient, care va duce la obținerea încrederii cetățenilor”, a spus reprezentanta permanentă a PNUD.
„Elaborarea acestui proiect este rezultatul eforturilor părţilor implicate în obiectivul nostru comun de a consolida capacităţile instituţionale ale Parlamentului şi a alinia instituţia legislativă la standardele europene de bună guvernanţă”, a menţionat ambasadoarea Signe Burgstaller.
Acest program este finanțat de Guvernul Suediei și va fi implementat cu susținerea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Republica Moldova. Obiectivele proiectului sunt de a oferi sprijin Parlamentului în implementarea Acordului de Asociere și a Agendei de Asociere, creșterea transparenței instituției, consolidarea capacităților instituționale pentru îmbunătățirea funcției legislative, a funcției de control parlamentar şi a celei de reprezentare a Parlamentului, armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană, încurajarea egalităţii de gen.