Sanatate

Află cum poţi fi informat despre sănătate prin intermediul aplicaţiei mobile “HY hub”

Corina Bezer

Astfel, a fost lansată aplicaţia mobilă “HY hub”, dezvoltată pentru a revoluţiona modul în care tinerii sunt informaţi despre sănătate, inclusiv sănătatea lor sexual şi reproductivă.

Noua aplicaţie este destinată tinerilor cu vârste cuprinse între 16–30 de ani. Aceasta conţine cele mai noi şi mai corecte informaţii din domeniul sănătăţii sexuale şi reproductive. Echipa de specialişti implicată în elaborarea acestei aplicaţii a fost formată din medici care au avut rolul de a crea cadrul informaţional corect, actual şi accesibil tinerilor.Toată informaţia va fi structurată şi accesibilă în dependenţă de necesităţi, domenii de interes, vârstă, sex, etc.Astfel, cu ajutorul anumitor filtre, tânărul va putea obţine rezultate şi informaţii cu privire la cele mai frecvent întâlnite probleme sau întrebări. Ea este accesibilă în regim offline şi oferă inclusiv instrumente practice de calculare a perioadei fertile, de apreciere a metodei de contracepţie, etc..

Tinerii au posibilitatea să-şi descarce aplicaţia pe smartphoanele care utilizează sistemele Android şi IOS de pe platforma Google Market şi AppStore.