Cum să ne alegem hidratantul,emolientul potrivit în funcție de tipul pielii
Știm cu toții că un ten catifelat și tonifiat are la bază hidratarea. Pentru a evita deshidratarea tenului, dar și a pielii trebuie: să ne protejăm pielea de factorii agresivi ai mediului, cum ar fi vântul puternic, apa prea fierbinte sau chiar îmbrăcămintea confecționată din fibre textile iritante. De asemenea, e necesar să evităm produsele care ne pot degresa excesiv pielea, iar pentru ten e bine să avem mereu la îndemână o trusă de bază care să conțină un săpun hidratant /gel pentru curățarea tenului, demachiant și un emolient bun.
Pentru a alege corect produsul de curățare a pielii, fie că e vorba de săpun sau gel de duș, trebuie să ținem cont la fel de câteva reguli simple, dar eficiente. În primul rând, acesta trebuie să fie cât mai blând, să conțină cât mai puține substanțe iritante și cât mai multe substanțe hidratante cum ar fi glicerina sau uleiurile naturale. Spre exemplu, dacă după baie simțim că piele se strânge sau chiar o senzație de mâncărime înseamnă că noi suntem cei care am ales un produs greșit sau prea puternic. O cauză mai poate fi și spălarea cu apă prea fierbinte și clătirea insuficientă.
Pentru o alegere potrivită a emolientului, în primul rând trebuie să știm că acesta are mai multe funcții de îndeplinit. Un emolient ales corect trebuie să prevină deshidratarea, sigilând apa în straturile interioare ale pielii, să întărească funcția de barieră a pielii, cât și să acopere deficitul cutanat de lipide. De asemenea, un bun emolient trebuie adaptat la tipul de piele (uscat, gras sau deshidratat) și să servească drept unguent pentru leziunile îngroșate care au deja scuame pe suprafață.