
Guvernul Germaniei va oferi Republicii Moldova 335 mii euro pentru sporirea eficienței energetice a spitalului din Călărași
„Scopul este de a moderniza serviciile publice locale din raionul Călărași, astfel, lucrările vor fi desfășurate în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova, finanțat din Fondul German pentru Investiții”. Vor fi efectuate lucrări de renovare a centralei termice, inclusiv va fi instalată o substație termică, un sistem termic solar, etc.”, a precizat Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, în cadrul evenimentului de semnare a Memorandumului.
De asemenea, ministrul a mulțumit poporului german pentru încrederea și suportul financiar acordat Republicii Moldova prin realizarea proiectelor de dezvoltare regională și a dat asigurări că MDRC va stărui asupra valorificării eficiente a banilor.
La rîndul său, Alexandru Muravschi, consultant național superior GIZ, MSPL în domeniul politicilor de dezvoltare regională și locală a reiterat disponibilitatea Guvernului Germaniei de a susține în continuare Republica Moldova în dezvoltarea echilibrată a regiunilor țării și a exprimat disponibilitatea GIZ de a susține autoritățile publice locale din Călărași în toate etapele de desfășurare a proiectului.
Documentul stabilește rolul și responsabilitățile părților în realizarea proiectului, termenii și condițiile de colaborare, etapele de eficientizare a serviciilor publice locale din raionul Călărași și rezultatele așteptate.