Indiferența medicilor poate ucide! O femeie riscă să-și piardă viața din cauza ambulanței care a venit la o oră după ce i s-a făcut rău
Incidentul s-a produs pe strada Miorița din sectorul Telecentru. Potrivit martorilor, femeii i s-a făcut rău, iar ambulanța a fost telefonată de 13 ori de către șase oameni, fiind rugată să vină de urgență la locul incidentului.
„Dacă nu ne mobilizam noi, vecinii, doamna putea să decedeze în mijlocul drumului. Nu este pentru prima dată când ambulanța vine atât de greu”, a declarat unul din martori.
Ambulanța a venit la 45 de minute de la apelul vecinilor, însă starea femeii este în continuare gravă. La acuzațiile martorilor de ce au venit atât de greu, medicii au dat vina pe șoferii iresponsabili, care nu le-au acordat prioritate și pe faptul că nu a fost indicată adresa corectă la chemare. Cu toate acestea, martorii susțin că ambulanța a fost chemată de foarte multe ori și de fiecare dată, a fost indicată adresa corectă.
Fiind martor al incidentului, președintele Asociației Obștești „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP), Vlad Bilețchi, a declarat că împreună cu organizația pe care o reprezintă, vor face un protest la Spitalul de Urgență din Chișinău.