SCR Renovare

Investiții în sănătate. Patru săli de operaţie din cadrul Spitalului Clinic Republican au fost renovate

Corina Bezer

Astfel, au fost reparate patru săli de operație amplasate la etajul al 14-lea al instituției medicale, precum şi sălile preoperatorii și postoperatorii, două săli pentru personalul chirurgical, camera de recreere pentru chirurgi, trei depozite pentru medicamente, o sală pentru computere, două blocuri sanitare și coridorul.

În acest sens, au fost efectuate lucrări de demolare şi replanificare a sălilor; finisare a pereților și tavanelor; montare a geamurilor, ușilor, pardoselii; instalare a sistemelor de electricitate, încălzire, ventilare și aer condiționat; schimbare a reţelelor de apă şi canalizare etc.

Două din cele patru săli sunt utilizate pentru intervenții oftalmologice și ORL.

În perioada ianuarie 2020–august 2021 aici au fost efectuate peste 2.280 de operații de cataractă și de chirurgie vitreo-retiniană de urgență. Una din aceste săli urmează a fi dotată cu un nou microscop chirurgical oftalmologic, care este în proces de achiziție.

Celelalte două săli, destinate operațiilor de protezare de șold și genunchi, au fost utilizate în prima jumătate a anului curent pentru asigurarea continuității asistenţei cardiochirurgicale de urgență pentru maturi și copii, deoarece, în contextul pandemiei COVID-19, secțiile de terapie intensivă și sălile de operații din blocul chirurgical nou au fost reprofilate pentru tratamentul pacienților cu noul coronavirus.

Aceste două săli urmează a fi utilizate în funcție de evoluția situației pandemice, cu o eventuală reprofilare repetată pentru serviciul de cardiochirurgie.