ss

NEWS ALERT// Al doilea cetățean al Republicii Moldova, infectat cu coronavirus

Corina Bezer

Între timp, pe teritoriul Republicii Moldova, șapte persoane, inclusiv copii, care au revenit din zonele de risc din Italia, sunt suspectate de coronavirus. Pe parcursul zilei de astăzi, la laboratorul epidemiologic vor fi realizate testele corespunzătoare. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Punctului Focal Național privind controlul infecției cu Coronavirusul de tip nou, care a avut loc în acestă dimineață.

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a solicitat tuturor managerilor instituțiilor medico-sanitare să asigure toate măsurile de prevenire a infecției, inclusiv, prin amplasarea soluțiilor dezinfectante în fiecare instituție.

Totodată, Agenția Națională pentru Sănătate Publică va actualiza zilnic lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă şi a altor zone afectate de COVID-19, în special în Italia, astfel, asigurându-se o mai bună gestionare a cazurilor atât la punctele de trecere a frontierei, cât și de monitorizare a persoanelor de către medicul de familie.

Menționăm că, toate persoanele revenite din zonele de risc vor fi monitorizate 14 zile, la domiciliu, de către medicii de familie și dacă sunt angajați în câmpul muncii vor beneficia de concediu medical, inclusiv de plata de indemnizație pentru incapacitatea temporară de muncă.

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU