spital

ULTIMA ORĂ! Încă 115 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus. Bilanțul infectărilor ajunge la 1289

Corina Bezer

Din cazurile depistate astăzi, 3 sunt de import (Federația Rusă, Germania și Italia) și 112 cu transmitere locală, dintre care Chișinău – 40, Fălești – 14, Ștefan-Vodă – 12, regiunea transnistreană – 10 cazuri, Orhei – 6, Glodeni -5, Comrat – 4, Cahul, Criuleni – a câte 3 cazuri, Căușeni, Rezina, Soroca, Strășeni – a câte 2 cazuri, Briceni, Cimișlia, Florești, Leova, Taraclia, Telenești, Ungheni – câte 1 caz. În total,  astăzi au fost prelevate 534 de probe noi. 

Potrivit premierului Ion Chicu, în orașul Ștefan-Vodă vor fi înăsprite măsurile privind regimul de carantină, după exemplul municipiului Soroca. „Fac un apel către autoritatea publică locală din orașul Ștefan-Vodă, în special către primarul de acolo, să acorde tot suportul instituțiilor statului, autorităților, poliției, pentru a respecta acest regim”, a declarat premierul Ion Chicu. 

În același timp, potrivit ministerului Sănătății, încă o persoană a decedat astăzi din cauza COVID-19. Este vorba despre o femeie, de 53 de ani, din Soroca, care a fost internată la data de 4 aprilie, în stare gravă, la Spitalul Clinic Republican. Astfel, numărul deceselor din Republica Moldova se ridică la 29. 

Până în prezent, au fost tratate și externate 50 de persoane. 

 

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU