13 jurnaliști vor participa în proiectul ”Voice of Journalism 2016”
Evenimentul este organizat de site-ul Everyday Journalism la data de 3 iulie, ora 20:00 la Radisson Blu Leogrand Hotel Chișinău. Alături de participanți vor fi colegii de breaslă, prietenii și familia. Doritorii vor putea urmări, în direct, show-ul muzical cu participarea jurnaliștilor, la ora 21:00 pe site-ul privesc.eu.
În acest an, marele premiu este o vacanță în Bulgaria pentru 7 zile la un hotel de 4 stele oferit de Agenția de Turism ”Galas Tur”. Jurnalistul care se va poziționa pe locul 2 va obține 2 nopți de cazare la un hotel de 4 stele din Iași, precum și un site personal de prezentare, oferit de agenția Travel Managment & Events ”Alin Pătru”, iar locul 3 se va alege cu un curs gratuit de Marketing oferit de ”Angry Business”.
De aproape 3 săptămâni cei 13 jurnaliști muncesc asupra pieselor pe care le vor interpreta la concert și au parte de repetiții în studioul Enter-Studio Moldova. Aceștia sunt ghidați în acest sens de către interpretul și compozitorul, Marcel Roșca. În seara concertului, trupa de dans ”Black & White” va asigura un show excepțional atât la deschidere, cât și pe tot parcursul evenimentului.
”Este un eveniment de suflet și mă bucur enorm că și în acest an jurnaliștii au avut curaj și au acceptat să urce pe scenă și să cânte. Nu este deloc ușor să te autodepășești și să muncești într-un studiou muzical asupra unei piese. Îi admir pe cei 13 jurnaliști și îmi doresc să trăiască acest moment la maxim. Pentru mine fiecare dintre ei este deja un învingător, și-au învins fricile și sunt gata să demonstreze tuturor că au calități muzicale”, a spus organizatoarea evenimentului, Victoria Ungureanu.
Iată participanții care vor lupta, în acest an, pentru trofeul ”Voice of Journalism”:
1. Cristina Ungureanu – prezentatoare TV, Canal 2;
2. Diana Laptedulce – reporter THT;
3. Alina Dabija – animatoare radio;
4. Dika Cheptine – bloggeriță;
5. Ion Condrea –reporter Moldova 1, emisiunea ,, Emisiunea Abraziv ”;
6. Valentina Cociorva – redactor-șef site-ul Noi.md;
7. Ana Gurdiș – coordonatoarea emisiunii Abraziv, la Moldova 1 și jurnalistă la Centrul Media pentru Tineri;
8. Tatiana Stratenco – coordonatoare Radio Chișinău;
9. Rodica Vilcu – producător-moderator emisiunea ”Dialog Social”, Moldova 1;
10. Cristina Gavrilenco – reporter politic, Moldova 1;
11. Adriana Vasilcov – reporter ”Paparazzi”, Jurnal TV;
12. Elena Popescu – redactor – prezentator știri la Radio Moldova Tineret;
13. Ana- Maria Frimu – prezentatoare la Radio Moldova Tineret;
Intrarea la eveniment este în bază de invitație. Doritorii care își doresc să ajungă la concert sunt îndemnați să asculte KISS FM Chișinău și să câștige bilete gratuite.