Apelul unioniștilor a fost auzit! O delegație din satul Aluatu a fost invitată la FISM pentru a identifica o soluție în privința unicii școli românești din r. Taraclia
Din delegație va face parte primarul satului Aluatu, Anatolie Bobici, directoarea gimnaziului Ada Donceva, precum și câțiva profesori ai școlii.
Întrevederea va avea loc joi, 14 iunie 2018, la ora 15:00, la sediul FISM din Chișinău (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 124, etajul 3). Invitația a fost făcută de directorul executiv al FISM, Mircea Eșanu. Potrivit primarului satului Aluatu, la întrevedere va participa Secretarul General de Stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov. Nu se cunoaște deocamdată dacă întrevedereava va fi publică sau cu ușile închise.
Amintim că Gimnaziul – grădiniță „Dimitrie Cantemir” din satul Aluatu, raionul Taraclia riscă să fie închis din cauza condițiilor dezastruoase în care a ajuns. Pereții școlii sunt deteriorați și se pot prăbuși în orice moment peste copii, în clase predomină mucegai, iar mobilierul este distrus. Din cauza numărului tot mai mic de elevi și a condițiilor anti-sanitare și deplorabile în care a ajuns, școala riscă să fie închisă, iar copiii să fie trimiși la zeci de kilometri distanță pentru a-și face studiile. În acest context, Asociația Obștească „UNIREA – Onoare, Demnitate și Patrie”, care este apolitică și non-profit, a lansat o amplă campanie de salvare a acestei școli. Pentru reparația cosmetică a școlii sunt necesari bani enormi. Autoritățile locale și raionale spun că nu dispun de resursele necesare pentru reparația școlii.