Barometrul demografic: „Anual pierdem câte 1% din populație”
„Constatăm că nu suntem în cea mai bună situație demografică. Acest lucru trebuie să ne alarmeze și să ne facă să acționăm, ca să nu permitem ca situația să degradeze”, a menționat Alexandru Stratan, directorul Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică.
Stela Grigoraș, ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, a declarat că rezultatele barometrului demografic o întristează.
„Tinerii pleacă pentru că vor să se dezvolte, să aibă un viitor mai prosper și un salariu mai bun, de aceea, trebuie să muncim mult ca să le oferim copiilor toate condițiile necesare și să-i reîntoarcem în țară. Bunăstarea fiecărei țări depinde de capitalul uman și de aceea trebuie să implementăm mai multe politici pentru a-i ajuta. Este foarte important ca politicienii să înțeleagă că situația din țară afectează populația acelui stat. Să creăm o țară în care să vrem să trăim, să naștem copii și să ne petrecem bătrânețea”, a spus Stela Grigoraș.
„Valorile minime ale nașterii copiilor au fost înregistrate în anul 2002. Totuși, cea mai mare rată a nașterilor s-a înregistrat în anul 2009. Însă, criza economică de la sfârșitul anului 2014 a afectat dorința familiilor tinere de a avea copii. De asemenea, am observat că situația economică din țară a sporit, la începutul anului 2007, fluxul de persoane care au ales să plece din țară. Conform datelor, peste 50.000 de oameni alegeau să lucreze peste hotarele țării. Totodată, am constatat cu regret că în ultimii doi ani, tot mai mulți tineri, părăsesc R. Moldova. În urma observațiilor făcute, am stabilit că există o corelație între situația economică și cea socială, însă, în timpul cel mai apropiat vom observa că anume situația demografică va afecta situația economică din țară. Anual noi pierdem câte 1% din populație”, a subliniat Olga Găgăuz, una dintre autoarele Barometrului demografic.
Barometrul demografic ”Impactul crizei economice asupra proceselor demografice” a fost lansat de către Centrul de Cercetări Demografice al Institutului Național de Cercetări Economice al AȘM, în parteneriat cu UNFPA, Fondul ONU pentru Populație, având drept scop identificarea impactului crizelor economice asupra fertilității, mortalității și migrației.