...

Cetățenii Republicii Moldova și ai României se pot înfrăți

Elena Mudrâi

 Autorii ideii își propun să realizeze anul acesta 100 de mii de înfrățiri între cetățenii celor două state, materializate prin vizite reciproce.

„Dacă ești din Chișinău sau din București, pe site-ul www.basarabia-acasa.ro poți să îți găsești un „frate” și chiar să călătorești pentru a vedea celălalt mal de Prut”, este specificat într-un comunicat.

Sub genericul „Vara înfrățește Țara”, fiecare persoană din România va avea oportunitatea de a vizita gratuit Republica Moldova și fiecare locuitor din Republica Moldova va putea afla tot ce își dorește despre România aflându-se la fața locului.

Startul campaniei va fi dat printr-un flash-mob vineri, ora 18:00, la Kilometrul Zero al României (București- Piața Sfântu Gheorghe), la care vor participa bucureșteni și basarabeni deopotrivă. 

„Cel mai bun plan de vacanță este acela în care mergi să îți vezi frații pe care nu i-ai cunoscut decât din manualele de istorie, în care călătorești la mare și la munte, în care vizitezi gospodării cu oameni harnici și primitori. Azi, este momentul să ne reântregim familia și cercul de prieteni, să dăm mână cu mână peste Prut, trecându-l cu încrederea că mâine ne vom regăsi în interiorul unui stat puternic și stabil. Azi, este momentul să înfrățim om cu om”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

 Ideea a venit din partea organizațiilor unioniste, care anul acesta au înfrățit primăriile astfel încât 1000 de primari din România și Republica Moldova au perfectat acorduri de înfrățire și liceele, 450 de licee din dreapta Prutului au stabilit parteneriate cu 450 de licee din stânga Prutului.