ff

Decizie în privința salariului mare al directorului general adjunct de la Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, preotul Nicolae Brânzea, pe care acesta și-l stabilise singur când conducea instituția

Corina Bezer

Soluția Tribunalului București, pe care Curtea de apel o confirmă, anulează actele ilegale prin care Brânzea și-a mărit salariul după bunul plac, ajungând în mai puțin de jumătate de an, de la 7.418 lei (la 31 iunie 2017), la 17.124 lei (la 1 ianuarie 2018), transmite RGNPRESS.

Nicolae Brânzea și-a mărit singur salariul fără nicio bază legală nu o dată, ci de două ori. Prima oară, începând cu 01.07.2017, salariul directorului general adjunct s-a majorat în mod straniu de la 7.418 lei la 12.974 lei, deși Legea cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu prevedea nicio majorare a salariilor începând cu acea dată.

A doua mărire de salariu Brânzea și-a acordat-o începând cu data de 01.01.2018, când, în mod discreționar, și-a stabilit un salariu cu mult peste limita prevăzută de legea salarizării. Astfel, această lege stabilește care este nivelul maxim al salarizării la care se poate ajunge până în anul 2022. Pentru funcția deținută de Brânzea, acest nivel maxim al salariului prevăzut de lege pentru anul 2022, era de 10.880 lei. Dar Nicolae Brânzea își acordase deja, de o jumătate de an, un salariu de 12.974 lei. Cu ignorarea evidentă a limitei prevăzute de lege, Nicolae Brânzea își mai aplică o majorare, stabilindu-și astfel un salariu de 17.124 lei.

La revenirea în funcție a directorului general Eugen Popescu, acesta i-a solicitat directorului adjunct intrarea în legalitate a salarizării sale. Brânzea a refuzat, instituția fiind nevoită să se adreseze instanțelor de judecată, pentru ca acestea să constate și să anuleze actele nelegale prin care Brânzea și-a stabilit salariul, într-un dispreț absolut față de lege.

Decizia definitivă a Curții de apel București confirmă faptul că Nicolae Brînzea a încălcat în mod flagrant dispozițiile legale, însușindu-și în mod fraudulos sume importante de bani din bugetul public.

După hotărârea Curții de Apel București, care a înlăturat orice dubiu în legătură cu faptele grave de încălcare a legii, săvârșite de Nicolae Brînzea în interes propriu, așteptăm o reacție fermă din partea autorităților responsabile de modul în care își desfășoară acesta activitatea, în cadrul unei importante instituții publice.

Pe motiv că directorul general Eugen Popescu, la revenirea în iunie 2018 la conducerea IEH, încercând să instaureze legalitatea în Institut, i-a scăzut salariul, aducându-l în limite legale, dir. gen adjunct, preotul Brânzea, după ce a încercat să șantajeze amenințând că va face scandal în presă, a declanșat o campanie de presă mincinoasă despre așa-zisele probleme pe care directorul general le-ar avea cu echivalarea studiilor făcute în străinătate.

Anterior, Liber TV a scris să directorul adjunct al IEH, Nicolae Brînzea, încercă să preia instituția, mizând pe faptul că are o situație materială de invidiat, dar și de apartenența la Masonerie, deși această calitate intră în contradicție cu cea preot, conform deciziilor Bisericii Ortodoxe Române.