...

Deputat român la Chişinău: „Aderarea la UE depinde de menţinerea stabilităţii”

Elena Mudrâi

Într-un briefing de presă, susţinut după reuniunea comisiei, deputatul român a declarat că România este cel mai important susţinător al Republicii Moldova în parcursul european.

Drumul pe care îl parcurgeţi în momentul de faţă noi l-am parcurs. Experienţa gratuită pe care noi putem să o punem la dispoziţie trebuie să o folosiţi cu prisosinţă. Am discutat şi în cadrul comisiei că schimbul de experţi, schimbul de staffuri, în ceea ce priveşte adaptarea legislaţiei la legislaţia Uniunii Europene, o puteţi folosi, a notat Florin Constantinescu.

Deputatul a mai spus că schimbul de experienţă urmează să fie continuat în cadrul comisiilor pe domenii de activitate.

Co-preşedintele din partea Republicii Moldova, George Mocanu, a declarat că în cadrul reuniunii de astăzi s-a discutat despre nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE, dar şi despre proiectele de cooperare în plan parlamentar. Comisia urmează să se reunească şi joi,în agendă figurând şi problema cetăţenilor cu paşapoarte româneşti expirate, care au fost recent anunţaţi că nu mai au cetăţenie română dacă şi-au perfectat certificatul de naştere şi paşaportul în baza actelor româneşti ale părinţilor, fiind minori. De asemenea, membrii comisiei urmează să discute despre extinderea punctelor de traversare a frontierei dintre aceste state, dar şi alte priorităţi.

La finalul şedinţei, parlamentarii vor semna Declaraţia celei de-a cincea Reuniuni a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, reunită după o pauză de doi ani.