Elevii și studenții din Repulblica Moldova pot vizita gratuit România, participând la Tabăra ARC
Acest program, iniţiat de MRP, este destinat elevilor şi tinerilor români de pretutindeni și va fi organizat în Centrele de Agrement din Sulina, jud. Tulcea (2 iulie – 27 august 2019) şi Oglinzi, jud. Neamţ, Căprioara, jud. Hunedoara, Săcelu, jud. Gorj (1 iulie – 12 august 2019), în serii consecutive de câte şapte zile.
Grupurile se vor constitui cu spijinul misiunilor diplomatice ale României şi a mediului asociativ, respectând următoarele criterii:
- sunt români de pretutindeni, în conformitate cu Art.1, alin. 2 din Legea 299/2007, cu completările și modificările ulterioare (se recomandă elevi cu vârsta cuprinsă între 8 – 18 ani și studenți și tineri cu vârsta până în 35 de ani);
- participă pentru prima dată la programul „ARC”;
- au cunoştinţe minime de limba română;
- sunt câştigători ai olimpiadelor/concursurilor naţionale şi internaţionale sau au rezultate bune la învăţătură;
- au rezultate şi aptitudini deosebite în sport, muzică, arte plastice etc.;
- au rezultate remarcabile în promovarea identităţii româneşti
Pentru grupurile care se vor constitui în diaspora este recomandat ca grupul să se constituie din minim 9 copii și să fie însoțit obligatoriu de un adult, care îşi va asuma responsabilitatea pentru siguranţa membrilor grupului.
În 2019, pentru grupurile din diaspora au fost alocate 1000 de locuri, iar înscrierile se pot face până la data de 1 mai 2019, la următoarea adresă de e-mail [email protected].
În cazul în care locurile nu vor fi ocupate până la data menţionată mai sus, acestea vor fi realocate participanţilor din comunităţile istorice.